Declaraţie comună a papei Francisc
şi a patriarhului Chiril de Moscova şi al întregii Rusii

"Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi" (2Cor 13,13).

1. Prin voinţa lui Dumnezeu Tatăl de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Isus Cristos şi cu ajutorul Duhului Sfânt Mângâietorul, noi, papa Francisc şi Chiril, patriarh de Moscova şi al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi la Havana. Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu, glorificat în Treime, pentru această întâlnire, prima în istorie.

Cu bucurie ne-am întâlnit ca fraţi în credinţa creştină care se întâlnesc pentru "a vorbi cu glas tare" (2In 12), de la inimă la inimă, şi a discuta despre raporturile reciproce dintre Biserici, despre problemele esenţiale ale credincioşilor noştri şi despre perspectivele de dezvoltare a civilizaţiei umane.

2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre nord şi sud, dintre est şi vest. Din această insulă, simbol al speranţelor "Noii Lumi" şi al evenimentelor dramatice din istoria secolului al XX-lea, adresăm cuvântul nostru tuturor popoarelor din America Latină şi din celelalte continente.

Ne bucurăm că credinţa creştină creşte aici în mod dinamic. Puternicul potenţial religios al Americii Latine, tradiţia sa creştină seculară, realizată în experienţa personală a milioane de persoane, sunt garanţia unui mare viitor pentru această regiune.

3. Întâlnindu-ne departe de vechile certuri din "Vechea Lume", simţim cu forţă deosebită necesitatea unei munci comune între catolici şi ortodocşi, chemaţi, cu dulceaţă şi respect, ca să dăm cont lumii despre speranţa care este în noi (cf. 1Pt 3,15).

4. Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile primite de la venirea în lume a Fiului său unic. Împărtăşim tradiţia spirituală comună din primul mileniu al creştinismului. Martorii acestei tradiţii sunt Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, şi sfinţii pe care-i venerăm. Între ei sunt nenumăraţi martiri care au mărturisit fidelitatea lor faţă de Cristos şi au devenit "sămânţă de creştini".

5. În pofida acestei tradiţii comune din primele zece secole, catolicii şi ortodocşii, de aproape o mie de ani, sunt privaţi de comuniune în Euharistie. Suntem divizaţi de răni cauzate de conflicte dintr-un trecut îndepărtat sau recent, de divergenţe, moştenite de la înaintaşii noştri, în înţelegerea şi explicarea credinţei noastre în Dumnezeu, unul în trei persoane - Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Deplângem pierderea unităţii, consecinţă a slăbiciunii umane şi a păcatului, petrecută în pofida rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: "Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

6. Conştienţi de persistenţa a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să poată contribui la restabilirea acestei unităţi voite de Dumnezeu, pentru care Cristos s-a rugat. Fie ca întâlnirea noastră să-i inspire pe creştinii din toată lumea ca să-l roage pe Domnul cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care aşteaptă de la noi nu numai cuvinte, ci gesturi concrete, fie ca această întâlnire să fie un semn de speranţă pentru toţi oamenii de bunăvoinţă!

7. În determinarea noastră de a face tot ceea ce este necesar pentru a depăşi divergenţele istorice pe care le-am moştenit, vrem să unim eforturile noastre pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos şi patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările din lumea contemporană. Ortodocşii şi catolicii trebuie să înveţe să dea o mărturie unanimă adevărului în locuri în care acest lucru este posibil şi necesar. Civilizaţia umană a intrat într-o perioadă de schimbare epocală. Conştiinţa noastră creştină şi responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem inerţi în faţa provocărilor care cer un răspuns comun.

8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând spre regiunile din lume unde creştinii sunt victime ale persecuţiei. În multe ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord surorile şi fraţii noştri în Cristos sunt exterminaţi prin familii, sate şi oraşe întregi. Bisericile lor sunt devastate şi prădate în mod barbar, obiectele lor sacre sunt profanate, monumentele lor sunt distruse. În Siria, în Irak şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creştinilor din ţara din care a început să se răspândească credinţa noastră şi unde ei au trăit, încă din timpurile apostolilor, împreună cu alte comunităţi religioase.

9. Cerem comunităţii internaţionale să acţioneze urgent pentru a preveni expulzarea ulterioară a creştinilor din Orientul Mijlociu. Ridicând glasul în apărarea creştinilor persecutaţi, dorim să exprimăm compasiunea noastră pentru suferinţele îndurate de credincioşii din alte tradiţii religioase deveniţi şi ei victime ale războiului civil, ale haosului şi ale violenţei teroriste.

10. În Siria şi în Irak violenţa a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de persoane fără adăpost şi fără resurse. Îndemnăm comunitatea internaţională să se unească pentru a pune capăt violenţei şi terorismului şi, în acelaşi timp, să contribuie prin dialog la o restabilire rapidă a păcii civile. Este esenţial de a asigura un ajutor umanitar pe scară largă populaţiilor martirizate şi atâtor refugiaţi din ţările învecinate.

Cerem tuturor celor care pot influenţa asupra destinului persoanelor răpite, între care mitropoliţii de Alep, Paul şi Ioan Ibrahim, sechestraţi în luna aprilie 2013, să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea lor rapidă.

11. Înălţăm rugăciunile noastre către Cristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu care este "rodul dreptăţii" (cf. Is 32,17), pentru ca să se întărească convieţuirea fraternă între diferitele populaţii, Biserici şi religii care sunt prezente acolo, pentru întoarcerea refugiaţilor în casele lor, vindecarea răniţilor şi odihna sufletului nevinovaţilor ucişi. Ne adresăm, cu un apel fervent, tuturor părţilor care pot să fie implicate în conflicte pentru ca să arate bunăvoinţă şi să se aşeze la masa tratativelor. În acelaşi timp, este necesar că întreaga comunitate internaţională să facă orice efort posibil pentru a pune capăt terorismului cu ajutorul acţiunilor comune, unite şi coordonate. Facem apel la toate ţările implicate în lupta împotriva terorismului pentru ca să acţioneze în manieră responsabilă şi prudentă. Îndemnăm pe toţi creştinii şi pe toţi cei care cred în Dumnezeu să se roage cu fervoare Creatorului lumii plin de grijă pentru ca să protejeze creaţia sa de distrugere şi să nu permită un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă şi credibilă, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

12. Ne închinăm în faţa martiriului celor care, cu preţul propriei vieţi, mărturisesc adevărul Evangheliei, preferând moartea în locul apostaziei de Cristos. Credem că aceşti martiri din timpul nostru, apartenenţi la diferite Biserici, dar uniţi de o suferinţă comună, sunt o garanţie a unităţii creştinilor. Vouă, care suferiţi pentru Cristos, se adresează cuvântul apostolului: "Iubiţilor... întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresaltă de bucurie şi la arătarea gloriei lui" (1Pt 4,12-13).

13. În această epocă neliniştitoare, dialogul interreligios este indispensabil. Diferenţele în înţelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice persoanele de credinţe diferite să trăiască în pace şi în armonie. În circumstanţele actuale, liderii religioşi au responsabilitatea deosebită de a-i educa pe credincioşii lor într-un spirit respectuos faţă de convingerile celor care aparţin altor tradiţii religioase. Sunt absolut inacceptabile tentativele de a justifica acţiuni criminale cu sloganuri religioase. Nicio crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, "căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii" (1Cor 14,33).

14. Afirmând înalta valoare a libertăţii religioase, îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinţei creştine care se petrece acum în Rusia şi în multe ţări din Europa de est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi lanţurile ateismului militant sunt rupte şi în atâtea locuri creştinii pot să-şi mărturisească liber credinţa lor. Într-un sfert de secol au fost construite zeci de mii de noi biserici şi au fost deschise sute de mănăstiri şi şcoli teologice. Comunităţile creştine duc înainte o importantă activitate caritativă şi socială, furnizând o asistenţă diversificată celor nevoiaşi. Ortodocşii şi catolicii adesea lucrează umăr la umăr. Ei atestă existenţa fundamentelor spirituale comune ale convieţuirii umane, mărturisind valorile Evangheliei.

15. În acelaşi timp, suntem preocupaţi datorită situaţiei în atâtea ţări în care creştinii se ciocnesc tot mai frecvent cu o restricţie a libertăţii religioase, a dreptului de a mărturisi propriile convingere şi posibilitatea de a trăi conform lor. Îndeosebi, constatăm că transformarea din unele ţări în societăţi secularizate, străine de orice referinţă la Dumnezeu şi la adevărul său, constituie o gravă ameninţare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi izvor de nelinişte actuala limitare a drepturilor creştinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, când unele forţe politice, conduse de ideologia unui secularism de atâtea ori destul de agresiv, încearcă să-i împingă la marginile vieţii publice.

16. Procesul de integrare europeană, început după secole de conflicte sângeroase, a fost primit de mulţi cu speranţă, ca o garanţie de pace şi de siguranţă. Totuşi, invităm să se rămână vigilenţi împotriva unei integrări care n-ar respecta identităţile religioase. Deşi rămânând deschişi la contribuţia altor religii adusă civilizaţiei noastre, suntem convinşi că Europa trebuie să rămână fidelă faţă de rădăcinile sale creştine. Cerem creştinilor din Europa de est şi de vest să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Cristos şi Evanghelia, în aşa fel încât Europa să păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiţie creştină.

17. Privirea noastră se îndreaptă spre persoanele care se află în situaţii de mare dificultate, care trăiesc în condiţii de extremă necesitate şi de sărăcie în timp ce cresc bogăţiile materiale ale umanităţii. Nu putem rămâne indiferenţi la soarta milioanelor de migranţi şi de refugiaţi care bat la poarta ţărilor bogate. Consumul neînfrânat, cum se vede în unele ţări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuirea bunurilor pământeşti măreşte sentimentul de nedreptate faţă de sistemul de relaţii internaţionale care s-a stabilit.

18. Bisericile creştine sunt chemate să apere exigenţele dreptăţii, respectul faţă de tradiţiile popoarelor şi o autentică solidaritate cu toţi cei care suferă. Noi, creştinii, nu trebuie să uităm că "Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu" (1Cor 1,27-29).

19. Familia este centrul natural al vieţii umane şi al societăţii. Suntem preocupaţi de criza familiei în multe ţări. Ortodocşii şi catolicii împărtăşesc aceeaşi concepţie despre familie şi sunt chemaţi să mărturisească faptul că ea este un drum de sfinţenie, care mărturiseşte fidelitatea soţilor în relaţiile lor reciproce, deschiderea lor la procrearea şi la educarea copiilor, solidaritatea între generaţii şi respectul faţă de cei mai slabi.

20. Familia se întemeiază pe căsătorie, act liber şi fidel de iubire al unui bărbat şi al unei femei. Iubirea este cea care sigilează unirea lor şi îi învaţă să se primească reciproc ca dar. Căsătoria este o şcoală de iubire şi de fidelitate. Regretăm că alte forme de convieţuire sunt puse de acum la acelaşi nivel cu această unire, în timp ce conceptul de paternitate şi de maternitate ca vocaţie specială a bărbatului şi a femeii în căsătorie, sfinţită de tradiţia biblică, este eliminată din conştiinţa publică.

21. Cerem tuturor să respecte dreptul inalienabil la viaţă. Milioane de copii sunt privaţi de însăşi posibilitatea de a se naşte în lume. Glasul sângelui copiilor nenăscuţi strigă către Dumnezeu (cf. Gen 4,10).

Dezvoltarea aşa-numitei eutanasii face în aşa fel încât persoanele bătrâne şi bolnavii să înceapă să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor şi pentru societate în general. Suntem preocupaţi şi de dezvoltarea tehnicilor de procreare asistată medical, pentru că manipularea vieţii umane este un atac la adresa fundamentelor existenţei omului, crea după chipul lui Dumnezeu. Considerăm că este de datoria noastră să amintim imutabilitatea principiilor morale creştine, bazate pe respectarea demnităţii omului chemat la viaţă, după planul Creatorului.

22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod deosebit tinerilor creştini. Voi, tinerilor, aveţi ca misiune să nu ascundeţi talantul sub pământ (cf. Mt 25,25), ci să folosiţi toate capacităţile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărurile lui Cristos, pentru a întrupa în viaţa voastră poruncile evanghelice ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Nu vă fie frică să mergeţi împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care norme seculare de astăzi sunt departe de a se conforma mereu.

23. Dumnezeu vă iubeşte şi aşteaptă de la fiecare dintre voi ca să fiţi discipolii şi apostolii săi. Fiţi lumina lumii pentru ca aceia care vă înconjoară, văzând faptele voastre bune, să dea glorie Tatălui vostru care este în ceruri (cf. Mt 5,14.16). Educaţi-i pe copiii voştri în credinţa creştină, transmiteţi-le perla preţioasă a credinţei (cf. Mt 13,46) pe care aţi primit-o de la părinţii şi înaintaşii voştri. Amintiţi-vă că "aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare" (1Cor 6,20), cu preţul morţii pe cruce a Omului-Dumnezeu Isus Cristos.

24. Ortodocşii şi catolicii sunt uniţi nu numai de tradiţia comună a Bisericii din primul mileniu, ci şi de misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de astăzi. Această misiune comportă respectul reciproc faţă de membrii comunităţilor creştine şi exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenţi, ci fraţi şi de acest concept trebuie să fie călăuzite toate acţiunile noastre reciproce şi faţă de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii şi pe ortodocşii din toate ţările să înveţe să trăiască împreună în pace şi în iubire şi să aibă "aceleaşi sentimente unii faţă de alţii" (Rom 15,5). Deci nu se poate accepta folosirea de mijloace necinstite pentru a-i incita pe credincioşi să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioase sau tradiţiile lor. Suntem chemaţi să punem în practică preceptul apostolului Paul: "făcându-mi astfel o cinste din a predica evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia" (Rom 15,20).

25. Sperăm ca întâlnirea noastră să poată contribui şi la reconciliere, acolo unde există tensiuni între greco-catolici şi ortodocşi. Astăzi este clar că metoda "uniatismului" din trecut, înţeles ca unire a unei comunităţi cu alta, dezlipind-o de Biserica sa, nu este un mod care permite să se restabilească unitatea. Totuşi, comunităţile ecleziale apărute în aceste circumstanţe istorice au dreptul să existe şi să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a satisface exigenţele spirituale ale credincioşilor lor, căutând în acelaşi timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocşii şi greco-catolicii au nevoie să se reconcilieze şi să găsească forme de convieţuire reciproc acceptabile.

26. Deplângem ciocnirea din Ucraina care a provocat deja multe victime, nenumărate răni locuitorilor paşnici şi a aruncat societatea într-o gravă criză economică şi umanitară. Invităm toate părţile conflictului la prudenţă, la solidaritate socială şi la acţiune pentru a construi pacea. Invităm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonia socială, să se abţine de la participarea la ciocnire şi să nu susţină o ulterioară dezvoltare a conflictului.

27. Dorim ca schisma dintre credincioşii ortodocşi din Ucraina să poată fi depăşită pe baza normelor canonice existente, ca toţi creştinii ortodocşi din Ucraina să trăiască în pace şi în armonie, iar comunităţile catolice din ţară să contribuie la asta, în aşa fel încât să arate tot mai mult fraternitatea noastră creştină.

28. În lumea contemporană, multiformă şi totuşi unită de un destin comun, catolicii şi ortodocşii sunt chemaţi să colaboreze frăţeşte în anunţarea Veştii Bune a mântuirii, să mărturisească împreună demnitatea morală şi libertatea autentică a persoanei, "pentru ca lumea să creadă" (In 17,21). Această lume, în care dispar progresiv pilaştri spirituali ai existenţei umane, aşteaptă de la noi o puternică mărturie creştină în toate domeniile vieţii personale şi sociale. De capacitatea noastră de a da împreună mărturie despre Duhul adevărului în aceste timpuri dificile depinde în mare parte viitorul omenirii.

29. În această curajoasă mărturie a adevărului lui Dumnezeu şi a Veştii Bune mântuitoare să ne susţină Omul-Dumnezeu Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, care ne fortifică spiritual cu promisiunea sa inefabilă: "Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia" (Lc 12,32)! Cristos este izvor de bucurie şi de speranţă. Credinţa în El transfigurează viaţa umană, o umple de semnificaţie. Despre asta s-au putut convinge, prin experienţa lor, toţi cei cărora li se pot aplica aceste cuvinte ale apostolului Petru: "Voi care odinioară nu eraţi popor, acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveaţi parte de îndurare, acum aţi obţinut îndurare" (1Pt 2,10).

30. Plini de recunoştinţă pentru darul înţelegerii reciproce exprimate în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranţă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, invocând-o cu cuvintele acestei rugăciuni antice: "Sub ocrotirea milostivirii tale ne refugiem, Sfântă Născătoare de Dumnezeu". Fie ca Sfânta Fecioară Maria, cu mijlocirea sa, să încurajeze la fraternitate pe cei care o venerează, pentru ca să fie reuniţi, la timpul stabilit de Dumnezeu, în pace şi în armonie într-un singur popor al lui Dumnezeu, pentru gloria Preasfintei şi nedespărţitei Treimi!
 

Francisc episcop de Roma papă al Bisericii Catolice

Chiril patriarh de Moscova şi al întregii Rusii

12 februarie 2016, Havana (Cuba

• 
  

„Suntem frați”: întâlnire istorică între Papă și Patriarhul ortodox rus

13.02.2016, Havana (Catholica) - Astăzi, 12 februarie 2016, într-o zi însorită, Papa Francisc și Patriarhul Kiril s-au îmbrățișat și sărutat la întâlnirea pe care au avut-o în aeroportul internațional din Havana. Întâlnirea a avut loc departe de Europa și diviziunile ei, pe o insulă care este și răscruce de drumuri și simbol. „Hermano, hermano, brother, brother, somos hermanos (frate, frate, suntem frați)”, i-a spus Papa Francisc Patriarhului. „În sfârșit!” La rândul său, Patriarhul a spus: „Acum lucrurile sunt mai ușoare.” Iar Papa: „Este clar acum că aceasta este voința lui Dumnezeu”.
Cei doi lideri au discutat avându-i alături pe traducători, respectiv pe Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, și Mitropolitul Hilarion, „ministrul de externe” al Bisericii Ortodoxe Ruse. La finalul întâlnirii, Papa și Patriarhul au semnat o declarație comună, în prezența delegațiilor catolică și ortodoxă, după care au rostit liber câteva cuvinte. „Am vorbit ca frați. Avem același Botez. Suntem Episcopi. Am vorbit despre Bisericile noastre”, a spus Pontiful. „Am căzut de acord că unitatea se face mergând împreună, alături.” Din Havana, Papa va pleca mai departe spre Mexic (12-17 februarie), iar Patriarhul ortodox spre Paraguay și Brazilia.
Redăm în continuare câteva dintre cele 30 de numere ale declarației comune:
„Harul Domnului nostru Isus Cristos și iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!” (2Cor 13,13).
1. Din voința lui Dumnezeu Tatăl, de la care vin toate darurile, în numele Domnului nostru Isus Cristos și cu ajutorul Duhului Sfânt Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Kiril, Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, glorificat în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.
Cu bucurie ne-am întâlnit ca frați în credința creștină care se întâlnesc unul pe celălalt „să vorbească față la față” (2Ioan 1,12), de la inimă la inimă, pentru a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele cruciale ale credincioșilor noștri și despre viziunea asupra progresului civilizației umane.
Persecuțiile asupra creștinilor
8. Privirea noastră trebuie să se îndrepte mai întâi spre acele regiuni ale lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În numeroase țări din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord familii, sate și orașe întregi ale fraților și surorilor noastre în Cristos sunt complet exterminate. Bisericile lor sunt în mod barbar devastate și jefuite, obiectele lor sacre profanate, monumentele lor distruse. Cu durere aducem în atenție situația din Siria, Irak și alte țări din Orientul Mijlociu, și exodul masiv al creștinilor din țara în care credința noastră s-a răspândit pentru prima oară și în care aceștia au trăit încă din timpurile Apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
9. Facem apel la comunitatea internațională să acționeze cu urgență pentru a preveni izgonirea pe mai departe a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne vocea în apărarea creștinilor persecutați, dorim să exprimăm compasiunea noastră pentru suferința trăită de credincioșii altor tradiții religioase care au fost de asemenea victime ale războiului civil, ale haosului și violenței teroriste.
10. Mii de victime au căzut deja în violențele din Siria și Irak, alte multe milioane de persoane rămânând fără locuință sau fără mijloace de subzistență. Cerem comunității internaționale să caute să se pună capăt violenței și terorismului și, în același timp, să contribuie prin dialog la o revenire rapidă la pacea civilă. Trebuie să se asigure ajutor umanitar la scară largă pentru populațiile afectate și pentru numeroșii refugiați care caută siguranța în ținuturile învecinate.
Facem apel la cei a căror influență poate schimba destinul celor răpiți, inclusiv al Mitropoliților de Alep, Paul și Ioan Ibrahim, care au fost ridicați în aprilie 2013, pentru a face toate eforturile pentru a asigura eliberarea lor neîntârziată.
Familia
19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza prin care trece familia în numeroase țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și suntem chemați să spunem că ea este o cale de sfințenie, dând mărturie despre fidelitatea soților în interacțiunile lor reciproce, despre deschiderea lor pentru procrearea și creșterea copiilor, despre solidaritatea dintre generații și despre respectul pentru cei slabi.
20. Familia se bazează pe căsătorie, un act de dăruire liberă și de iubire fidelă între un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează uniunea lor și îi învață să se accepte unii pe alții ca dar. Căsătoria este o școală de iubire și de fidelitate. Regretăm că alte forme de coabitare au înlocuit la un anumit nivel această uniune, în timp ce conceptul, consacrat în tradiția biblică, de paternitate și maternitate ca vocație distinctă pentru bărbat și femeie în căsătorie este interzis din conștiința publică.
Prozelitismul
24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar prin Tradiția comună a Bisericii din primul mileniu, ci și prin misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de astăzi. Această misiune cere respect reciproc pentru membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism.
Nu suntem competitori ci frați, și acest concept trebuie să călăuzească toate acțiunile noastre reciproce, precum și pe cele orientate spre lumea dinafară. Îi îndemnăm pe catolicii și pe ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și „să gândească la fel unii pentru alții” (Romani 15,5). În consecință, nu poate fi acceptată folosirea de mijloace neloiale pentru a îndemna credincioșii să treacă de la o Biserică la cealaltă, respingându-le libertatea religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică preceptul Apostolului Paul: „făcându-mi astfel o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Romani 15,20).
Bisericile Greco-Catolice
25. Sperăm ca întâlnirea noastră să poată contribui de asemenea la reconciliere oriunde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda din trecut a „uniatismului”, înțeleasă ca unirea unei comunități cu cealaltă, separând-o de Biserica sa, nu este calea pentru restabilirea unității. Cu toate acestea, comunitățile eclesiale care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul să existe și să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a împlini nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie de reconciliere și și de forme reciproc acceptabile de coexistență.