Papa Francisc despre „bolile” cele mai întâlnite în Curia Romană

Papa Francisc despre „bolile” cele mai întâlnite în Curia Romană

29 Decembrie 2014 13:11

22.12.2014, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, în Aula Clementină din Vatican, Sfântul Părinte a avut întâlnirea anuală cu Curia Romană pentru schimbul de felicitări de Crăciun cu membrii congregaţiilor, consiliilor, birourilor, tribunalelor şi comisiilor componente. „Este bine să ne gândim la Curia Romană ca la un mic model pentru Biserică, adică un organism care caută, cu seriozitate şi zi de zi, să fie mai viu, mai sănătos, mai armonios şi mai unit în sine şi cu Biserica”, a spus Papa.

„Curiei i se cere mereu să fie mai bună şi să crească în comuniune, sfinţenie şi înţelepciune pentru a-şi îndeplini total misiunea. Dar, ca orice organism, este supus bolii, funcţionării greşite şi infirmităţii… Aş dori să menţionez câteva dintre bolile pe care le întâlnim cel mai des în viaţa noastră în Curie. Sunt boli şi ispite care slăbesc slujirea noastră adusă Domnului”, a continuat Pontiful, după ce i-a invitat pe cei prezenţi la o examinare a conştiinţei în pregătirea pentru Crăciun.

1.Prima este „boala de a te considera nemuritor, imun sau indispensabil, neglijând controalele obişnuite necesare.

O Curie care nu este în stare să se privească critic, ce nu se menţine la zi, ce nu caută să se îmbunătăţească, este un organism bolnav… Este boala nebunului bogat care crede că va trăi o veşnicie, şi a celor care se transformă pe sine în stăpâni şi se cred superiori altora, în loc să se pună în slujba lor.”

2.A doua boală este „Marta-ismul, sau industrialismul excesiv; boala celor care se cufundă în muncă,

neglijând inevitabil ‘partea cea bună’ a statului la picioarele lui Isus. De aceea Isus le cere discipolilor Săi să se odihnească puţin, pentru că neglijarea odihnei necesare duce la stres şi agitare. Odihna, atunci când misiunea a fost încheiată, este o datorie necesară şi trebuie luată serios: petrecând un timp scurt cu rudele şi respectând sărbătorile ca timp pentru refacerea spirituală şi fizică, este necesar să învăţăm ce se spune în Ecleziast, şi anume că ‘este un timp pentru toate’.”

3.Există apoi „boala împietririi mentale şi spirituale:

a celor care, de-a lungul drumului, şi-au pierdut liniştea interioară, vivacitatea şi curajul, şi care se ascund după hârtii, devenind maşini lucrătoare şi nu oameni ai lui Dumnezeu… Este periculos să îţi pierzi sensibilitatea umană necesară pentru a putea plânge cu cei care plâng şi a te bucura cu cei ce se bucură! Este boala celor care pierd acele sentimente ce erau prezente în Isus Cristos.” „Boala planificării şi a funcţionalismului excesiv: atunci când un apostol plănuieşte totul în detaliu şi crede că, prin planificarea perfectă, lucrurile progresează efectiv, devenind astfel un fel de funcţionar. Biserica se arată pe sine fidelă Duhului Sfânt până acolo încât nu caută să îl reglementeze sau să îl domesticească. Duhul este prospeţime, imaginaţie şi inovaţie.”

4.„Boala slabei coordonări se dezvoltă când se pierde comuniunea dintre membri şi când organismul îşi pierde funcţionalitatea armonioasă şi sobrietatea,

devenind o orchestră a cacofoniilor, deoarece membrii nu colaborează şi nu lucrează cu spirit de comuniune sau ca o echipă.” „Boala Alzheimer-ului spiritual, adică uitarea istoriei mântuirii, a istoriei personale cu Domnul, a ‘primei iubiri': acesta este un declin progresiv al facultăţilor spirituale, care în timp poate provoca grave handicapuri, făcând persoana incapabilă să desfăşoare anumite activităţi în mod autonom, trăind într-o stare de absolută dependenţă de viziuni adesea imaginare. Vedem aceasta la cei ce au pierdut amintirile întâlnirii lor cu Domnul… la cei ce construiesc ziduri în jurul lor şi care se transformă tot mai mult în sclavi în faţa idolilor pe care i-au sculptat chiar ei, cu mâinile lor.”

5.„Boala rivalităţii şi gloriei deşarte:

când aparenţele, culoarea hainelor, insignele şi onorurile devin cel mai important scop în viaţă… Este dezordinea care ne conduce la a deveni oameni falşi, trăind un fals misticism şi un fals quietism. ” Apoi este „schizofrenia existenţială: boala celui care duce o viaţă dublă, rodul ipocriziei tipice mediocrului şi golirea spirituală progresivă ce nu poate fi umplută cu grade şi onoruri academice. Această boală îi afectează pe cei care, abandonându-şi slujirea pastorală, se limitează la problemele birocratice, pierzând contactul cu realitatea şi cu oamenii reali. Aceştia îşi creează o lume paralelă, a lor, unde lasă la o parte tot ce i-au învăţat cu severitate pe alţii şi trăiesc o viaţă ascunsă, adesea imorală.”

6.Boala „flecărelii, a bombănelii şi a bârfei:

aceasta este o boală gravă ce începe simplu, adesea doar în forma unei discuţii, dar îi cuprinde pe oameni şi îi transformă în seminţe ale discordiei, ca Satana, şi în multe cazuri în ucigaşi ai reputaţiei colegilor şi semenilor lor. Este boala celor laşi care, neavând curajul să vorbească direct cu oamenii în cauză, îi vorbesc pe la spate.” „Boala ‘divinizării’ conducătorilor este tipică celor care îşi curtează superiorii, cu speranţa că le vor câştiga bunăvoinţa. Sunt victimele carierismului şi oportunismului, onorând oamenii şi nu pe Dumnezeu. Sunt persoane care practică slujirea gândindu-se doar la ceea ce pot obţine şi nu la ceea ce pot da. Sunt răi, nefericiţi şi inspiraţi doar de egoismul lor fatal.”

7.„Boala indiferenţei faţă de alţii apare când fiecare persoană se gândeşte doar la ea însăşi şi îşi

pierde sinceritatea şi căldura în relaţiile personale; când cel care are mai multă experienţă nu îşi pune cunoştinţele în folosul colegilor cu mai puţină experienţă; când din gelozie […] cineva experimentează bucuria când vede o altă persoană greşind, în loc să o ridice sau să o încurajeze.” „Boala feţei de înmormântare: sau, mai degrabă, aceea a celor morocănoşi şi arţăgoşi, cei care cred că pentru a fi serioşi este necesar să îşi picteze feţele cu melancolie şi severitate, şi să îi trateze pe alţii – în special pe cei pe care îi consideră inferiori – cu rigiditate, duritate şi aroganţă. În realitate, severitatea teatrală şi pesimismul steril sunt adesea simptoame ale fricii şi nesiguranţei”.

8„Boala acumulării:

atunci când apostolul caută să îşi umple un gol existenţial al inimii acumulând bunuri materiale, nu din necesitate ci pur şi simplu pentru a se simţi în siguranţă… Acumularea doar împovărează şi inevitabil încetineşte progresul nostru”.

9. „Boala cercurilor închise:

când apartenenţa la un grup devine mai puternică decât apartenenţa la Trup şi, în anumite situaţii, la Cristos Însuşi. Şi această boală poate porni de la intenţii bune dar, pe măsură ce trece timpul, înrobeşte membrii şi devine un ‘cancer’ care ameninţă armonia Trupului şi provoacă mult rău – scandaluri – în special pentru fraţii noştri mai mici”.

10.Există apoi „boala profitului lumesc şi a exhibiţionismului:

când apostolul transformă slujirea sa în putere, şi puterea sa în bunuri pentru a obţine profituri lumeşti sau mai multă putere. Aceasta este boala celor care caută cu lăcomie să îşi înmulţească puterea şi sunt aşadar capabili să calomnieze, să defăimeze şi să îi discrediteze pe ceilalţi, chiar şi în ziare şi reviste, bineînţeles pentru a se făli şi a arăta că ei sunt mai capabili decât ceilalţi”.

După ce a enumerat aceste boli, Papa Francisc a continuat: „Ni se cere aşadar, în acest timp al Crăciunului şi în tot timpul slujirii noastre şi al existenţei noastre, să trăim ‘fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru El, care este capul, Cristos, de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de menirea stabilită fiecărui mădular în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire'”.

„Am citit odată că preoţii sunt asemenea avioanelor: ei ajung la ştiri doar atunci când se prăbuşesc, dar sunt mulţi care zboară.

Mulţi îi critică şi puţini se roagă pentru ei”, a concluzionat el. „Este o vorbă foarte adevărată, deoarece exprimă importanţa şi delicateţea slujirii noastre preoţeşti, şi cât de mult rău poate chiar şi un singur preot care cade să provoace întregului trup al Bisericii”.

 

 

catholica.ro

(108 vizualizari)

A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012

 drpgbu   dau

XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie  2012

Persoane interesate

Arhivă blog

 Arhivă blog ianuarie (5) decembrie (1) iulie (1) mai (1) aprilie (1) septembrie (2) august (1) iunie (2) mai (2) martie (3) februarie (7) ianuarie (2) decembrie (1) noiembrie (17) octombrie (8) septembrie (13) august (14) iulie (4) iunie (49) mai (35) aprilie (11) martie (16) februarie (38) 

Despre mine

FIDUCIUS

medic, catolic practicant

Vizualizaţi profilul meu complet

DUMINICĂ, 1 IANUARIE 2012

 XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 201A2 [

A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012


Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2011, a Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Carta medicului crestin

drpgbudau

Carta medicului crestin

• Carta medicului crestin
• Carta de medicului crestin expune orientările Viata si Adevărului – medicilor. După cum vom vedea, ne-am bazat in foarte mare masura bazat pe punctele f noastre personale ... Dar ştim cu toţii suntem săraci şi nu de noi înşine depinde pentru a îndeplini aceste obiective. Prin urmare, fără sne pronunţa asupra oamenilor, şi de cum suntem, cu respect şi libertăţile de conştiinţă, ne încurajăm unii pe alţii să se actionam ca şi copii ai lui Dumnezeu pe drumul pe care Cristos ne invită să ia-l. Urmam Am invoca Spiritul Sfânt, cerând puterea lui şi sa avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu să trăim un pic mai bine în fiecare zi apeluand la bunatatea sa.
•  
• Carta Medicilor Crestinii şi studenţior la medicină care doresc să servească şi să protejeze viaţa umană de la concepţie până la moartea naturală.
• Sunt conforme cu etica Jurământul lui Hipocrate şi în avans, în lumina Evangheliei lui Isus Cristos, cu ajutorul de discernământ şi învăţătura Bisericii Universale.
• Ei prin sprijin reciproc în solidaritate reală, în serviciul de pacienti si familiile acestora. Ei se angajează să nu se judece reciproc şi să înveţe să lucreze mai bine în serviciul suferinţei umane omenirii.
• Ei participa cu devotament pentru a servi şi proteja viaţa umană în special atunci faza cand sunt neajutorati ,săraci, fragili, ameninţati sau pe bolnavi, în funcţie de cuvintele lui Cristos: „Ce aţi făcut celor aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei ,-mi-aţi făcut „(Matei 25:40)
• Ca urmare a bunului samariteanului ei caută binele integral al oamenilor de pe plan trupesc, emotional, mental, social si spiritual.
• Ei refuză orice act lipsit de respect a demnităţii de fiinţe umane, inclusiv avortul şi eutanasia. Cercetare şi dragostea de adevăr poate duce, în unele cazuri, lneconcordanta ,intre conştiinţă şi funcţiile publice care se pase poata sprijin reciproc.
• Prin activitatea de motivare luminată de credinţa universala, ea stimulează reciproc pentru a aprofunda competenţele profesionale şi de etică continuu de cercetare cu ajutorul şi călăuzirea magisteriului. În funcţie de tipul lor de exercitiu,pentru care trebuie sa dea un raspuns a provocărilor timpului nostru. Ei intenţionează ca se adreseze nevoilor reale ale pacienţilor lor, atât în domeniul terapeutic în materie de etică biomedicala, sociala si de sănătate şi publice.
• Bazat pe cuvântul lui Cristos: „Fara d mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5), ei plătesc seama la rădăcină viaţa lor în botezul lui Isus, ceea ce le face fiul adoptiv al Tatălui . Sub îndrumarea Spiritului Sfânt, ei se încurajează reciproc să crească în credinţă, să trăiască sacramentele Bisericii şi să se roage în mod regulat.
• Conştienţi de limitele lor şi sărăcia lor, în special în contextul practicii lor profesionale, ei se roage pentru cei bolnavi si au incredere in mila lui Dumnezeu.
• Sărbătoarea Sfintei Fecioare de la Lourdes 11 februarie 2008
•  

DUMINICĂ, 1 IANUARIE 2012 A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012 [ A XX-a Ziua Mondiala a Bolnavului 11 februarie 2012 Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2le Univ:

DUMINICĂ, 1 IANUARI

Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XX-lea ”Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat” (Lc 17:19) Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care o vom celebra la 11 februarie 2012, care coincide cu aparitia Sfintei Fecioare de la Lourdes, doresc să-mi reînnoiasc apropierea mea spirituală pentru toţi bolnavii care se află asezaminte de îngrijiri sau sunt îngrijiti în familiile lor, exprimându-le la fiecare dintre ei solicitudine şi afecţiunea întregii Biserici. În primitoarea generoasei şi iubitore ale fiecărei vieţi umane, mai presus de toate viaţă celor slabi şi bolnavi, un creştin îşi exprimă un aspect important al martorisitorillor al Evangheliei astfel ca, urmând exemplul lui Cristos, care sa aplecat nu celor materiale ci suferinţelor spirituale ale omului pentru a le vindeca. 1. În acest an, care presupune pregatireain timp a apropiatei de Ziua Mondială a Bolnavului solemnă, care va fi sărbătorită în Germania, la 11 februarie 2013 şi care va avea figură emblematică a Evangheliei bunului samaritean (cf. Lc 10:29-37 ), aş dori să pună un accent pe „sacramentele vindecaii”, adică la sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi că a Mrungerii bolnavilor, care se finalizeaza pe cale naturala, în Comuniunea euharistică. Întâlnirea lui Isus cu zece leproşi, narată de Evanghelia Sfântului Luca (cf. Lc 17:11-19), şi, în special cuvintele pe care Domnul le adresează unului dintre ei, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta a vindecat „(v. 19), ne ajută să devină conştienţi de importanţa credinţei pentru cei care, împovărati de suferinţă şi de boală, se apropie de Domnul. În întâlnirea lor cu el, ei pot experienţă cu adevărat că cine crede nu este niciodată singur! Dumnezeu, într-adevăr, Fiul Său, nu ne abandonează în angoasa noastră şi de suferinţă, dar este aproape de noi, ne ajută să le suportam, şi doreşte să ne vindece în adâncul inimilor noastre (cf. Marcu 2:1-12 ). Credinţa leprosului care, după ce a văzut că el a fost vindecat, plin de uimire şi de bucurie, şi diferit de celelalti, imediat s-au întors la Isus să-şi exprime recunoştinţa, ne permite să percepem că sănătatea redobândita este un semn al mântuire pe care Dumnezeu dă la noi prin Hristos, ea îşi găseşte expresia în cuvintele lui Isus: credinţa ta te-a mântuit. El care, în suferinţa lui se roagă Domnului, care este sigur că dragostea lui nu îl va abandona, şi, de asemenea, că iubirea a Bisericii, extinderea în timp a lucrarii mântuitoare a Domnului, nu va disparea niciodata. Vindecarea fizică, o expresie de cele mai profunde mântuirii, relevă astfel importanţa pe care omul - în întregime lui sufleteasca si trupeasca trebuie sale-o ofere Domnul. Fiecare Sacrament, contează,exprimă şi acţionează pentru apropierea de Dumnezeu Însuşi, care, într-un mod absolut liber-dat, „ne atinge prin lucruri materiale ... pe care el le ia în serviciul său, făcându-le instrumente ale întâlnirii dintre noi şi însuşi „(Omilia, Mir masă, 1 aprilie 2010). „Unitate între creaţie şi răscumpărare se face vizibil. Sacramentele sunt o expresie a fidelitatii credinţei noastre, care cuprinde întreaga persoană, trup şi suflet „(Omilia, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Sarcina principală a Bisericii este, cu siguranţă proclamarea Regatului lui Dumnezeu, „Dar această proclamaţie trebuie să fie un proces de vindecare:” vindec pe cei cu inima zdrobită „(Is 61:1)” (ibidem), în conformitate cu misiunea încredinţată de Isus ucenicilor Săi (cf. Lc 9:1-2; Mt 10:1,5-14; Marcu 6:7-13). Exista un tandem intre sănătate fizică şi reînnoirea sufletului, astfel, ne ajută să înţelegem mai bine „sacramentele de vindecare”. 2. Sacramentul Pocăinţei a fost adesea în centrul de reflecţie de parintii Bisericii, în special datorită importanţei în călătoria vieţii creştine, având în vedere că „toată puterea sacramentului Pocăinţei constă în restabilirea la harul lui Dumnezeu, şi uneşte cu el într-o prietenie intimă „(Catehismul Bisericii Catolice, 1468). Biserica, în continuarea proclamarea de iertare şi reconciliere care Isus niciodată nu a exprimat cu fermitate, nu încetează de a invita intreaga umanitate pentru a se converti şi să creadă în Evanghelie. Ea a face propria chemarea apostolului Pavel: „Deci, suntem ambasadori ai lui Cristos, ca şi cum Dumnezeu au fost transmis prin noi. Vă implorăm, în numele lui Cristos, să va împati cu Dumnezeu „(2 Corinteni 5:20). Isus, în timpul vieţii sale, a proclamat şi făcut prezenta milei Tatălui. El a venit nu pentru a condamna, ci pentru a ierta şi de a salva, pentru a da speranţă în cel mai adânc întuneric de suferinţă şi de păcat, de asemenea, şi de a da viaţa veşnică, prin urmare, în sacramentul Pocăinţei, în „medicina de confesiune”, de recunoaste si de cainta pentru păcate să nu degenereze în disperare de cauza, dar se confrunte cu Iubirea care iartă şi transformă (cf. Ioan Paul al II-lea, post-sinodală Exortaţia apostolică Reconciliatio et Paenitentia, 31). Dumnezeu, „bogat în îndurare” (Efeseni 2:4), la fel ca tatăl parabola Evangheliei (cf. Lc 15,11-32), nu se închide inima Lui la oricare dintre copiii Săi, dar aşteaptă pentru ei, caută le, le atinge în cazul în care respingerea de comuniune le ingrădeşte în izolare şi divizare, şi le solicită să adune în jurul valorii de mesei Lui, în bucuria sărbătorii de iertare şi reconciliere. Un timp de suferinţă, în care tentaţia ar putea să apară pentru a se ajunge la descurajare şi lipsă de speranţă, poate fi astfel transformat într-un timp de har, astfel încât să se re-intre, şi la fel ca fiul risipitor din parabola, să se gândească din nou despre viaţă, de reconsiderarea erorile sale şi eşecuri, senzaţie de nostalgie pentru îmbrăţişarea Tatălui, şi în urma calea spre casa Lui. El, în marea Lui iubire, întotdeauna, şi oricare ar fi cazul, veghează asupra existenţei noastre şi ne aşteaptă, astfel încât să oferim fiecărui copil care se întoarce la El darul de reconciliere completă şi bucurie. 3. Dintr-o lectură a Evangheliilor aceasta reiese clar modul în care Isus a demonstrat mereu interes deosebit pentru oamenii bolnavi. El nu trimis pe ucenicii Săi să vindece ranile lor (cf. Mt 10:8; Luca 9:2, 10:9), dar, de asemenea, a instituit pentru ei un sacrament specific: Mirungerea bolnavilor. Scrisoarea lui Iacob atestă prezenţa acestui act sacramental deja în prima comunitate creştină (cf. 5:14-16): prin Mirungerea bolnavilor, însoţită de rugăciune a preoţilor, întreaga Biserică incurajeaza pe cei bolnavi in suferinţa şi a preamări pe Domnul, astfel încât el poate alina suferinţele lor şi să le vindece; într-adevăr, ea îi îndeamnă-le să se unească spiritual la misiunea şi moartea lui Cristos, astfel încât să contribuie la binele poporului lui Dumnezeu. Acest Sacrament ne conduce să contemplăm misterul dublu de pe Muntele Măslinilor în cazul în care Isus se afla înainte caii indicate lui de către Tatăl, că d pătimirea sa, prin actul suprem de iubire, de el acceptat. El este mediator, „poartă prin care el, luând suferinţele şi pacatele din lume, transformând-o într-un strigăt către Dumnezeu, aducându-l în faţa ochilor şi în mâinile lui Dumnezeu şi, astfel, cu adevărat o aduce la momentul de răscumpărare „(lectio divina, Întâlnire cu preoţii parohi din Roma, 18 februarie 2010). Dar „Grădina Măslinilor este, de asemenea, locul de unde el sa urcat la Tatăl, şi este, prin urmare, locul de răscumpărare ... Acest mister de pe Muntele Măslinilor este, de asemenea, mereu” în cadrul Bisericii sacramentale ... semnul de bunătatea lui Dumnezeu, ajungând în a ne atinge „(Predica de mesă crismei, 1 aprilie 2010). În Mirungerea bolnavilor, problema sacramental al uleiului ne este oferită, ca să spunem aşa, „ca medicament al lui Dumnezeu ..., care acum ne asigură de bunătatea lui, oferindu-ne putere şi consolare, la punctele acelaşi timp, dincolo de momentul bolii spre vindecare definitivă, la înviere (cf. Iacov 5:14) „(ibidem). Acest sacrament merită o atenţie mai mare astăzi, atât în gândire teologică şi pastorală în acţiune pentru oamenii bolnavi. În evaluarea conţinutului de rugăciunea liturgică, care sunt adaptate la diferite situaţii umane legate de boală şi nu numai atunci când o persoană este la sfârşitul vieţii sale (cf. Catehismul Bisericii Catolice a, 1514), Mirungere bolnavilor nu ar trebui să fie ţinut să fie aproape „un sacrament minor” in comparatie cu ceilalti. Atentie la, şi de îngrijire pastorală pentru, oameni bolnavi, în cazul în care este, pe de o parte, un semn de sensibilitate a lui Dumnezeu faţă de cei care suferă, pe de altă parte aduce avantajul spiritual al preoţilor şi a întregii comunităţi creştine, precum şi, în conştientizarea faptului că ceea ce se face , se face lui Isus însuşi (cf. Mt 25:40). 4. În ceea ce priveşte „sacramentele de vindecare”, Sf. Augustin afirmă: „Dumnezeu vindeca toate infirmităţile. Nu vă fie frică, prin urmare, toate infirmităţile vor fi vindecate ... Trebuie să permită numai pe El să vă vindece şi nu trebuie să respingă mâinile Lui „(Expunere cu privire Psalmul 102, 5; PL 36, 1319-1320). Acestea sunt instrumente preţioase de harul lui Dumnezeu, care ajuta o persoana bolnava de a se conforma tot mai mult la misterul morţii şi învierii lui Hristos. Împreună cu aceste două sacramente, aş dori, de asemenea, să sublinieze importanţa Euharistiei. A primit la un moment dat de boală, aceasta contribuie intr-un mod singular de a lucra această transformare, asociind persoana care împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos pentru a oferi pe care a făcut din el însuşi la Tatăl pentru mântuirea tuturor. Întreaga comunitate eclezială, şi comunităţile parohiale, în special, ar trebui să acorde atenţie pentru a asigura posibilitatea de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie, pentru acei oameni care, din motive de sănătate sau de vârstă, nu pot merge la un loc de cult. În acest fel, la aceşti fraţi şi surori este oferită posibilitatea de a consolida relaţia lor cu Cristos, care a fost răstignit şi înviat, care participă, prin viaţa lor oferit dragostea lui Cristos, la misiunea însăşi a Bisericii. Din acest punct de vedere, este important ca preoţii care oferă activitati în spitale, în aziluri şi în casele de bolnavi, se simt „, miniştrii pentru bolnavi”, semne şi instrumente de compasiune a lui Cristos care trebuie să ajungă la „ fiecare persoană marcată de suferinţă „(Mesajul pentru Ziua Mondială XVIII celor 22 de bolnavi, noiembrie 2009). Conformaţie misterului pascal al lui Cristos, realizat prin practica de comuniune spirituală,, are si o semnificaţie care este total speciale atunci când Euharistia este administrata şi primita,. La acel moment al existenţei nu există un cuvand într-un mod incisiv cuvintele Domnului: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 06:54). Euharistia, conform definiţiei de Sf. Ignatie al Antiohiei - „medicament al nemuririi, antidot pentru moarte” (Scrisoarea către Efeseni, 20: PG 5, 661), sacramentul trecerea de la moarte la viaţă, din această lume la Tatăl, care aşteaptă toţi cei din Ierusalim ceresc. 5. Tema acestei Mesajul pentru Ziua Mondială a XX, „Ridică-te şi du-te; credinţa ta te-a vindecat”, de asemenea, aşteaptăm cu interes „Anul de credinţă”, care va începe la 11 octombrie 2012, o valorosa ocazia să redescopere puterea şi frumuseţea credinţei, să examineze conţinutul său, şi să mărturisească în viaţa de zi cu zi (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 11 octombrie 2011). Eu doresc să încurajeze oamenii bolnavi in suferinţa de a găsi întotdeauna o ancoră sigură în credinţă, hrănită de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune personală şi prin Sacramente, în timp ce invit pastori care urmează să fie din ce în ce pregătiţi pentru cei bolnavi. Urmand exemplul bunului samaritean şi ca ghizi ai turmelor care le sunt încredinţate, preoţii ar trebui să fie plin de bucurie, atenti la cei mai slabi, simpli şi păcătoşi, exprimându-şi mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele linistitoare de speranţă (cf. Sf. Augustin, Scrisoarea 95 1:. PL 33, 351-352. Pentru toţi cei care lucrează în in sănătate, şi la familiile a caror rudele sunt suferinta dea vedea suferinţele Domnului Isus pentru pacatele noastre, îmi reînnoiesc mulţumesc mea şi a Bisericii, pentru că, în experienţa lor profesională şi în tăcere, de multe ori fără a menţionează chiar şi numele lui Cristos, l-au manifesta in mod concret (cf. Predica, Mir în masă, 21 aprilie 2011). Pentru Maria, Maica Milei şi Sănătate a Bolnavului, ne ridicam privirea noastră încredere şi rugăciunea noastră; poate compasiunea ei materna, cu experienţă in suserinta a Fiului murind pe Cruce, să ne însoţească şi să ne susţină credinţa şi speranţa fiecarui bolnav şi persoană care suferă pe drumul vindecarii ranilor corpului şi spiritului! Eu vă asigur tot ce îmi amintesc pentru fiecare din voi n rugăciunile mele, în timp ce mi-aş împărţi petru fiecare dintre voi o specială Binecuvântare Apostolică. Din Vatican,cu solemnitate pe 20 noiembrie 2011, a Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.

Carta medicului crestin

drpgbudau

Persoane interesate

Arhivă blog

 Arhivă blog ianuarie (5) decembrie (1) iulie (1) mai (1) aprilie (1) septembrie (2) august (1) iunie (2) mai (2) martie (3) februarie (7) ianuarie (2) decembrie (1) noiembrie (17) octombrie (8) septembrie (13) august (14) iulie (4) iunie (49) mai (35) aprilie (11) martie (16) februarie (38) 

Despre mine

FIDUCIUS

medic, catolic practicant

Vizualizaţi profilul meu complet

SÂMBĂTĂ, 7 IANUARIE 2012

Carta medicului crestin

• Carta medicului crestin
• Carta de medicului crestin expune orientările Viata si Adevărului – medicilor. După cum vom vedea, ne-am bazat in foarte mare masura bazat pe punctele f noastre personale ... Dar ştim cu toţii suntem săraci şi nu de noi înşine depinde pentru a îndeplini aceste obiective. Prin urmare, fără sne pronunţa asupra oamenilor, şi de cum suntem, cu respect şi libertăţile de conştiinţă, ne încurajăm unii pe alţii să se actionam ca şi copii ai lui Dumnezeu pe drumul pe care Cristos ne invită să ia-l. Urmam Am invoca Spiritul Sfânt, cerând puterea lui şi sa avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu să trăim un pic mai bine în fiecare zi apeluand la bunatatea sa.
•  
• Carta Medicilor Crestinii şi studenţior la medicină care doresc să servească şi să protejeze viaţa umană de la concepţie până la moartea naturală.
• Sunt conforme cu etica Jurământul lui Hipocrate şi în avans, în lumina Evangheliei lui Isus Cristos, cu ajutorul de discernământ şi învăţătura Bisericii Universale.
• Ei prin sprijin reciproc în solidaritate reală, în serviciul de pacienti si familiile acestora. Ei se angajează să nu se judece reciproc şi să înveţe să lucreze mai bine în serviciul suferinţei umane omenirii.
• Ei participa cu devotament pentru a servi şi proteja viaţa umană în special atunci faza cand sunt neajutorati ,săraci, fragili, ameninţati sau pe bolnavi, în funcţie de cuvintele lui Cristos: „Ce aţi făcut celor aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei ,-mi-aţi făcut „(Matei 25:40)
• Ca urmare a bunului samariteanului ei caută binele integral al oamenilor de pe plan trupesc, emotional, mental, social si spiritual.
• Ei refuză orice act lipsit de respect a demnităţii de fiinţe umane, inclusiv avortul şi eutanasia. Cercetare şi dragostea de adevăr poate duce, în unele cazuri, lneconcordanta ,intre conştiinţă şi funcţiile publice care se pase poata sprijin reciproc.
• Prin activitatea de motivare luminată de credinţa universala, ea stimulează reciproc pentru a aprofunda competenţele profesionale şi de etică continuu de cercetare cu ajutorul şi călăuzirea magisteriului. În funcţie de tipul lor de exercitiu,pentru care trebuie sa dea un raspuns a provocărilor timpului nostru. Ei intenţionează ca se adreseze nevoilor reale ale pacienţilor lor, atât în domeniul terapeutic în materie de etică biomedicala, sociala si de sănătate şi publice.
• Bazat pe cuvântul lui Cristos: „Fara d mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5), ei plătesc seama la rădăcină viaţa lor în botezul lui Isus, ceea ce le face fiul adoptiv al Tatălui . Sub îndrumarea Spiritului Sfânt, ei se încurajează reciproc să crească în credinţă, să trăiască sacramentele Bisericii şi să se roage în mod regulat.
• Conştienţi de limitele lor şi sărăcia lor, în special în contextul practicii lor profesionale, ei se roage pentru cei bolnavi si au incredere in mila lui Dumnezeu.
• Sărbătoarea Sfintei Fecioare de la Lourdes 11 februarie 2008
•  
•  

 

Aveam maladia Parkinson-

Aveam maladia Parkinson-

Aveam maladia Parkinson-

Aveam maladia Parkinson--

mărturia sorei Marie Simon Pierre

Mi l-au diagnosticat în iunie, în 2001. Afecţiunea a afectat toată partea stângă a corpului, fapt care mi-a cauzat o serie de dificultăţi, fiind stângaci. După 3 ani, cu o fază iniţială progresivă lentă a maladiei, a urmat agravarea sintomului: accentuarea tremurului, rigiditate, dureri, insomnie.

Din 2 aprilie 2005 am început să mă agravez din săptămână în săptămână, slăbeam din zi în zi, nu reuşeam să mai scriu (vă repet, sunt stângaci) sau dacă încercam să o fac, ceea ce scriam era greu de citit. Nu mai reuşeam să conduc auto, excepţie pe trasee scurte, pentru că piciorul meu stâng, câteodată se bloca pentru mai mult timp şi rigiditatea nu-mi mai permitea să mai pot conduce. Pentru a-mi putea desfăşura activitatea în spital, aveam nevoie de timp. Eram terminată. După diagnoză, îmi era greu să-l văd pe Ioan Paul al II-lea la televizor. Mă simţeam în schimb foarte aproape de el în rugăciune şi ştiam că el putea să înţeleagă ceea ce eu voiam. Mă minunam de puterea şi de curajul care mă îndemnau să nu mă dau bătută şi să iubesc această suferinţă. Numai iubirea ar fi dat sens a toate acestea. Era o luptă, zi de zi, dar dorinţa mea era de a o trăi în credinţă şi de adera cu iubire la voinţa Tatălui.

Era Sfântul Paşte (2005) şi doream să-l vad pe al nostru Sfânt Părinte la televizor pentru că ştiam, în intimul meu, că ar fi fost pentru ultima dată că aş fi putut să o fac. Era că, toată dimineaţa mă pregăteam pentru aceea ”întâlnire” (el mă chema la ceea ce eu aş fi fost peste câţiva ani). A fost greu pentru mine, fiind tânără ... O situaţie neprevăzută la serviciu, care nu mi-a permis ca să-l văd.

În seara de 2 aprilie toată comunitatea s-a reunit pentru a participa la seara de rugăciune din piaţa Sfântul Petru, în legătură în direct la televiziunea franceză cu dieceza de Paris (KTO) ... la anunţul morţii lui Ioan Paul al II-lea am crezut că este sfârşitul lumii, am pierdut prietenul care mă înţelegea şi care îmi dădea putere de a merge înainte.

În acele zile aveam senzaţia unui mare gol sufletesc, dar aveam şi certitudinea de a Sa vie prezenţă. Pe data de 13 mai, sărbătoarea Sf. Fecioare Maria de la Fatima, Papa Benedict al XVI-lea anunţă oficial dispensa specială pentru a începe Cauza de Beatificare şi Canonizare al Slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea. Începând din 14 mai surorile noastre din toate comunităţile franceze şi africane cer mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea pentru a mă vindeca. Se vor ruga fără întrerupere, fără a se obosi, până ce va sosi ştirea că vindecarea mea a avut loc.

În acea perioadă eram în vacanţă. Pe 26 mai după ce am terminat timpul de odihnă, m-am reântors în comunitate total sfârşită din cauza bolii. << Dacă crezi, vei vedea măreţia lui Dumnezeu >>; acesta este versetul din evanghelia Sfântului Ioan care din 14 mai m-a însoţit. Este 1 iunie: nu mai pot! Trebuie să lupt ca să stau în picioare şi să merg. Pe 2 iunie, după-amiază o caut pe superioara mea pentru a-i cere să mă scutească de la activitatea mea. Ea îmi cere să rezist încă un pic până la reântoarcerea de la Lourdes, în august, adăugând: << Ioan Paul II nu şi-a spus ultimul său cuvânt >>.

Desigur, el era prezent in acea întâlnire care s-a desfăşurat în pace şi în seninătate. Apoi, superioara mea îmi dă un stilou şi îmi cere să scriu << Ioan Paul al II-lea >>: este ora 17:00. Cu mare greutate scriu << Ioan Paul al II-lea >>. În faţa scrisului nelegibil rămânem pentru mult timp în tăcere... ziua continuă ca de obicei. După ce am terminat rugăciunea de seară, pe la ora 21:00 trec pe la locul meu de activitate pentru ca după aceea să mă reântorc în cameră. Simt dorinţa de a lua stiloul şi de a scrie, ca şi cum cineva mi-ar fi spus: << ia-ţi stiloul şi scrie >>... este ora 21:30 / 21:45.

Scrisul este clar legibil: surprinzător! Mă aşez în pat, minunată! Se împlineau două luni exact de la reântoarcerea lui Ioan Paul al II-lea în Casa Tatălui... Mă trezesc la ora 4:30, surăprinsă că am putut să dorm. Mă ridic din pat: corpul meu nu mai are dureri, nici o rigiditate şi în interiorul meu nu mai sunt aceeaşi. Pe urmă, o chemare interioară şi un puternic impuls de a merge în faţa Sfântului Sacrament pentru a mă ruga. Cobor în oratoriu şi rămân în adoraţie. Mă încearcă o pace adâncă şi un sens de bunăstare; o experienţă prea mare, un mister, greu de explicat în cuvinte.

Apoi, tot în faţa Sfântului Sacrament, meditez misterele de lumină ale lui Ioan Paul al II-lea. Dimineaţa pe la ora 6:00 ies ca să mă alătur în capelă surorilor mele pentru un moment de rugăciune urmat de celebrarea euharistică. Trebuie să parcurg aproape 50 de metri şi în acel moment, mergând, îmi dau seama că braţul meu stâng se mişcă, nu mai rămâne imobil lângă corp. Descopăr şi o uşurinţă şi o agilitate fizică de câtva timp mie necunoscută.

În timpul celebrării euharistice sunt copleşită de bucurie şi de pace: este 3 iunie, sărbătoarea PreaSfintei Inimi a lui Isus. La ieşire de la Sfânta Liturghie sunt sigură că sunt vindecată... mâna mea nu mai tremură. Merg din nou ca să scriu şi de la amiază nu mai iau medicamentele.

Pe 7 iunie, aşa cum era prevăzut, m-am dus la neurologul care mă asista de aproape 4 ani. Şi el a rămas surprins în a constata neobişnuita dispariţie a simtomului morbului, cu toate că intrerupsesem tratamentul cu aproape 5 zile înainte de vizită. În ziua următoare, superioara generală a mulţumit tuturor comunităţilor noastre. Toată congregaţia noastră a început o novenă de mulţumire în cinstea lui Ioan Paul al II-lea.

Au trecut aproape 10 luni de când am întrerup orice fel de tratament. Am reânceput să lucrez normal, nu mai am nici o dificultate în a scrie şi conduc auto pe distanţe lungi. Mă simt ca şi renăscută; este o viaţă nouă pentru că nimic nu mai este ca mai înainte. Astăzi pot să spun că prietenul care a lăsat pământul nostru este acum foarte aproape de inima mea. A făcut să crească în mine dorinţa pentru Adoraţia Sfântului Sacrament şi iubirea faţă de Euharistie care au acum un loc prioritar în viţa mea de fiecare zi.

Ceea ce Domnul mi-a dat să trăiesc prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea este un mare mister, greu de explicat în cuvinte... dar nimic este imposibil lui Dumnezeu. Este chiar adevărat: << Dacă crezi, vei vedea măreţia lui Dumnezeu >>.

Dr. Gheorghe P.Budău

LUNI, 26 OCTOMBRIE 2009

21 . NU eutanasiei DA ingrijirilor paleative

21 . NU eutanasiei DA ingrijirilor paleative
Crestinul, cand este grav bolnav, isi gaseste refugiu in iubirea si providenta lui Dumnezeu, dar nu uita sa ceara si ajutorul stiintei. Nici indiferenta, nici fatalismul, nici panica si nici deznadejdea n-au loc viata rcredinciusului Astfel, accepta cu rabdare boala sa, incercand sa castige un folos duhovnicesc, pentru ca boala este o invatatura de mare valoare.
Suferintele, durerile si incercarile, in general, sunt date omului sau permise de Dumnezeu pentru urmatoarele scopuri binefacatoare :
a)ca o incercare a omului"Ca pe aur in topitorie, asa i-a lamurit” Intelep lui. Solomon 3, 6) ;
b) pentru cainta : "Doamne, pe Tine Te-au cautat si in vreme de restriste.(Isaia 26, 16) ;
c) pentru umilinta : "Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc" (II Cor. 12, 7) ;
d) pentru dovada simpatiei si iubirii din partea celor care nu su¬fera, pentru cei care sufera ;
e) pentru cinste si slava celor care rabda si lupta pana la sfarsit : "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia ceruri¬lor" (Matei 5, 10)
f) pentru aratarea atotputerniciei lui Dumnezeu (Vezi cazul orbu¬lui din nastere) ;
g) pentru pedeapsa. De exemplu, plagile trimise de Dumnezeu lui Faraon ;
si pentru alte multe scopuri.
In consecinta, credinciosul trebuie sa rabde cele date de Dumnezeu prin cainta, deoarece,dupa invatatura crestina, nu exista pacat care nu poate fi iertat de El.
Incredintandu-ne in mila si iubirea lui Dumnezeu, ajungem la concluzia ca niciodata nu avem dreptul sa intervenim cu brutalitate in scoaterea vietii celui suferind, avand ca pretext mila sau compatimirea lui. Exemplu ne-a dat insusi Mantuitorul "tamaduind toata boala si toata neputinta in popor" (Matei IV, 23) si "umbland toata viata Sa, facand binesi vindecand pe toti" (Fapte 10, 38).

VINERI, 23 OCTOMBRIE 2009

Etica si spiritualitatea sanatatii

A privi persoana bolnavă în integralitatea ei: este îndemnul arhiepiscopului Zygmunt Zimowski care zilele trecute a intervenit la la seminarul pe tema „Etica şi spiritualitatea sănătăţii. Madicamente tradiţionale şi complementare. Noi cercetări şi orientări” organizat la Roma sub preşedinţia cardinalului Paul Poupard. În intervenţia sa, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Lucrătorilor Sanitari s-a oprit asupra dimensiunii spirituale a îngrijirii bolnavilor.
În îngrijirea bolnavului, medicul trebuie să ia în considerare faptul că „etica şi spiritualitatea constituie esenţa fiinţei umane”. Prelatul polonez, preşedinte al departamentului pontifical pentru pastorala sănătăţii a subliniat că etica şi spiritualitatea îşi dezvăluie toată însemnătatea şi bogăţia în domeniul sănătăţii, al suferinţei şi bolii. Ele se prezintă mult mai degrabă ca o exigenţă şi o experienţă, mult înainte de a fi o elaborare tehnică”. Date fiind limitele medicinii oficiale, e necesar ca personalul sanitar să privească la persoana bolnavă „în integralitatea ei”. Serviciul acordat bolnavilor, a reamintit îmbrăţişează toate dimensiunile persoanei umane: fizică, psihică, spirituală şi socială”. Iată de ce, în învăţăturile sale, Biserica oferă „o bază antropologică temeinică reflecţiei etice şi bioetice” şi în acelaşi timp „recunoaşte expres responsabilităţi etice lucrătorilor medicali”.
Acesta este motivul pentru care Biserica învaţă că slujirea pastorală „în contextul structurilor sanitare, nu poate în nici un mod să se reducă la administrarea Sacramentelor bolnavului”. Este vorba mai degrabă de o acţiune bisericească în care viaţa sacramentală a bolnavilor şi a personalului medical se integrează prin vestirea convinsă şi constantă a Evangheliei”. Cu atât mai mult astăzi, spunea papa Ioan Paul al II-lea, într-o lume în care pericolele pot să se ascundă în spatele arsenalului de tehnici şi dispozitive ultramoderne sau pot proveni din solitudinea dezolantă a bolnavilor lăsaţi singuri în voia sorţii”. Mons. Zimowski a precizat, totuşi, că în viziunea creştină, salvgardarea bunei sănătăţi nu este scopul ultim al vieţii. Cum afirmă Benedict al XVI-lea în Enciclica Spe Salvi, „trebuie să facem tot posibilul pentru a depăşi suferinţa, dar a o elimina complet din lume nu stă în posibilităţile noastre”.
DR. Gheorghe P.Budau

Terapia prin rugaciune a bolnavului parkinsonian

Terapia prin rugaciune a bolnavului parkinsonian
23 Octombrie 2009 18:26

1 .Credinta si suferinta
Atunci cand tratezi o fiinta umana, te adresezi celor trei compartimente definitorii pentru fiinta umana: trupul, spiritul si sufletul, dupa exceptionala strategie pe care Sfanta Scriptura ne-o prezinta, cu aceeasi putere si astazi ca si atunci cand a fost scrisa (1 Tesalonicieni 5:23). Noi invatam pacientii ca terapia adevarata, ca si profilaxia adevarata, se adreseaza in egala masura si in acelasi timp spiritului, sufletului si trupului.
Medicina are tomuri intregi de tratate si manuale pentru trup, dar despre spririt si suflet ne spune prea putin, sau nimic. Medicul de familie cu pacientii sai formeaza o mare familie si este foarte placut pentru pacienti ca medici sa aiba timp de ei si sa le asculte chiar si toate nebuniile pe care le spun. Aceasta degajare a pacientului, placerea cu care participa activ in cursul tratamentului, deja inseamna o recuperare de 50%.
Comunicarea este foarte importanta. Pacientul are astfel deschiderea sa-i spuna medicului tot ce simte el si bucuria de a identifica in medic un partener adevarat, care il asculta si este atent la toate aspectele bolii. Parteneriatul medic-pacient ,acest culoar terapeutic biunivoc este definitoriu pentru tot ceea ce urmeaza ca perspectiva pentru pacient
Credinta pe care ne-o inspira cuvantul lui Dumnezeu devine parte din noi.Veritabila credinta cristica are trei lucruri valoroase: vede invizibilul, crede incredibilul si primeste ca rasplata imposibilul. Asta-i credinta adevarata. Si multi pacienti au trait pentru ca au avut credinta, au crezut ca este posibil sa fie vindecati.
Boala nu este un blestem, ci un excelent moment de a exersa credinta in Acela care are puterea vindecatoare, de a valorifica credinta in remediile pe care ti le-a pus la dispozitie, si sa vezi ca sunt eficiente. Un om credincios are o alta descarcare de neuromediatori chimici la nivelul sinapselor neuronale - acest lucru este demonstrat stiintific.
Depresivul este unul la care nu se mai descarca suficienta serotonina, sau se descarca foarte incet. Serotonina este neuro-hormonul fericirii. Apoi, avem si beta-endorfinele, secretate de celulele neuronale si de celulele T ale sistemului imunitar, care sunt de 300 de ori mai puternice decat morfina.
Multumirea sufleteasca prin intermediul credintei este mobilizatoare pentru celula neuronala si celula T, care secreta beta-endorfina.. Mai important decat boala pe care o am este cum percep eu boala aceasta. Daca imi spun: sunt bolnav, dar am sa fac tratament, ma incred in Domnul si cultiv aceasta incredere, transmitand celulelor mele zi de zi acest mesaj pozitiv, celula mea va fi mereu pe creasta valului. Trebuie cultivata atitudinea mentala pozitiva. Apoi, credinta in Creator mai are un avantaj: ne invata cum sa ne rugam. Credinta si rugaciunea sunt mijloace ale harului care ar trebui sa reprezinte prioritati in viata. Rugaciunea este respiratia sufletului, care vitalizeaza intreaga fiinta
Cele 10 porunci, etalonul moralitatii, ne vorbesc despre dragostea bidimensionala: pe verticala, in relatia cu Dumnezeu, si pe orizontala, in relatia cu semenii nostri. Ce trist ca firea noastra pacatoasa este refractara la ele, deschizand astfel poarta pentru boala si durere.Actul iertarii este un act al resuscitarii celulelor - atat ale celui care iarta, cat si ale celui iertat. Lipsa iertarii, cultivarea resentimentului, a urii, a emotiilor negative in general, este sursa de bulversare a intregii fiziologii a organismului. Esti un om bolnav, tot timpul sub stresul neiertarii. Intre altele, spune cuvantul lui Dumnezeu: “Sa iubiti cum a iubit Cristos!”.

2.Medicul tratraza Cristos vindeca
Eu sunt un medic care trateaza, Domnul Isus vindeca. Nu exista boli incurabile, ci doar bolnavi incurabili.Exista boli incurabile numai pentru om, nu si pentru Dumnezeu. Cel mai frumos mesaj al Bibliei despre Domnul Iisus Cristos este acesta: “El iti vindeca toate bolile tale, iti iarta toate faradelegile tale” (Psalm 103:3), adica El trateaza si spiritul si sufletul bolnav de pacat, si iti vindeca si trupul lovit de boala. Pe cartea Lui de vizita scrie: “Specialist in imposibilitati umane si Specialist in sanatate”. Eu, personal, asta le transmit pacientilor, ca nu exista boala incurabila. Exista bolnavi incurabili, pentru ca nu vor ei sa faca ce trebuie sau se limiteaza sa-si spuna “Nu pot sa ma vindec, nu pot sa fac mai mult”. Vindecarea nu vine de la sine sau de la doctor, vindecarea vine de la Iisus.

3.Terapia prin rugaciune are efect
Lobul parietal este responsabil de starea de meditaţie, stare care se instalează în momentul rugăciunii, moment în care se pierde noţiunea vieţii din afara sinelui.Oamenii îşi activează tot timpul părţile spirituale ale creierului, convinşi că rugăciunile îi vor vindeca de boli. Şi, în mod surprinzător, o serie de dovezi ştiinţifice arată că credinţa chiar îi poate răsplăti cu sănătate.
Dacă oamenii se roagă şi meditează vreme îndelungată, unele schimbări ale creierului devin permanente. Meditatorii de cursă lungă, cu cel puţin 15 ani de antrenament, par să aibă lobul frontal mai gros decât ceilalţi, de exemplu, ceea ce le sporeşte puterea memoriei, lucru testat de Newberg. Oamenii care îşi menţin sentimentul de mulţumire faţă de ceea ce merge bine în viaţa lor sunt mai puţin înclinaţi spre depresie, ceea ce reprezintă un semn al sănătăţii. Într-un alt studiu, recent, sociologul american mai arată şi că oamenii care cred că viaţa lor are un sens trăiesc mai mult decâ ceilalţi.

4.Rugãciunea “Tatãl Nostru”,are putere vindecatoare
Transmisã de Isus Cristos prin Matei 6: 9-13, pare sã conecteze zone specifice ale glandelor noastre cu universul vindecãtor, astfel încât:
1) glanda pituitarã corespunde cuvântului “ceruri”;
2) glanda pinealã corespunde cuvântului “nume”;
3) glanda tiroidã corespunde cuvântului “voie”;
4) glanda timusului cuvintelor “cer/pãmânt” ;
5) plexul solar (glandele suprarenale) corespund cuvântului “greseli”;
6) celulele lui Lynden corespund cuvântului “ispitã”; si glandele gonadelor corespund cuvântului “pâine”.
Probabil cã cea mai bunã dovadã a puterii vindecãtoare a rugãciunii este de naturã interioarã si personalã, iar cei care am fost norocosi ca sã o trãim am vãzut puterea rugãciunii vindecându-ne în repetate rânduri. Dar pentru sceptici, experimentele stiintifice care au dovedit si continuã sã dovedeascã puterea rugãciunii, educã societatea asupra Marelui Necunoscut care este Rugãciunea.Depinde de noi dacã decidem sã o folosim pentru ameliorarea vieti

5. Rugaciunea Crezul alunga entitatile malefice
Omul este inzestrat cu o putere homeostazica de autovindecare. Atunci cind descopera credinta in Cristos– este inzestrat cu puterea nadejdii si practic poate invinge orice boala. Un studiu efectuat intr-o clinica americana, pe un esantion reprezentativ de bolnavi, aplicindu-li-se acelasi tratament, arata ca cei care credeau in puterea divina s-au vindecat mai repede decit cei care aveau o atitudine indiferenta fata de Dumnezeu.
Primul pas pentru cei care vor urma si aceasta terapie prin post si rugaciune este rostirea, in fiecare zi, a rugaciunii Crezul. Prin marturisirea de credinta, puterile ceresti ne acopera, iar duhurile rautatii se indeparteaza neputincioase.
Crezind in atotputernicia Sfintei Treimi, credem in puterea ei atottamaduitoare. Rugaciunea este calea deschisa spre Dumnezeu. Prin rugaciune, omul se poate cunoaste mai bine si poate vedea clar cauzele imbolnavirii. Aceasta ii da omului un sentiment de protectie si de curaj in fata bolii, scapind de suferinta cauzata de sesizarea fara intelepciune a raului in lume.
Crestinilor practicanti (atit celor bolnavi, cit si celor sanatosi), nu trebuie sa le lipseasca din casa icoanele, cartile de rugaciune, tamiia, mirul, uleiul si faina de la Sfintul Maslu, florile de la Vinerea Mare (Prohodul Domnului), crengutele de salcie aduse de la biserica in ziua de Florii, frunzele de nuc din Duminica Rusaliilor, candela, anafora, agheasma mare si agheasma mica. Toate acestea au o influenta benefica asupra organismului, dar si asupra casei.

6.Uleiul si faina de la Sfintul Maslu anihileaza energiile negative
Icoanele sint ferestrele catre Dumnezeu, cartile de rugaciune – ghidul spre calea mintuirii. La fiecare inceput de saptamina se aprinde tamiie si se stropeste cu agheasma mica prin casa si prin curte, acolo unde este cazul. Tamiia se mai aprinde si la vreme de nevoi pentru alungarea duhurilor necurate care aduc vrajba si necazuri.
In camera celui suferind, in fiecare dimineata se tamiie si se stropeste cu agheasma. Tot dimineata, pe fruntea si timplele bolnavului se face semnul crucii cu Sfintul Mir, pentru a fi protejat de incercarile ce vin de la timp, de la diavoli sau de la oameni. Uleiul si faina de la Sfintul Maslu se folosesc pentru a anihila eventualele energii negative trimise prin puterea fortelor intunericului . Acestea se pun in mincare in cantitati foarte mici (citeva picaturi de ulei si un virf de lingurita de faina). Florile din Vinerea Mare, crengutele de salcie si frunzele de nuc se pastreaza la icoana.
In casa unui crestin, candela trebuie sa arda in permanenta, pentru ca flacara ei este considerata ochiul Maicii Domnului. Cel care pleaca la drum sa aprinda candela inainte de a iesi pe usa, pentru a fi vegheat, in ziua respectiva, de ochiul Maicii Domnului
Uleiul de la candela se poate folosi atunci cind mirul lipseste. Anafora si agheasma mica Toate acestea vor avea efect asupra persoanelor care cred, nu si asupra celor care vor folosi aceasta terapie ca pe o curiozitate. Divinitatea intervine numai acolo unde portile sint deschise de smerenie, dragoste, credinta si fapte bune.

7.Dorinta de sanatate
Sfantul evanghelist Ioan ne pune in fata ochilor un eveniment din activitatea publica a lui Isus petrecut la lacul Vitezda, unde a sosit intr-o zi de sambata. Aici, in jurul lacului si la cele cinci locuri de acces in lac vede o ‘multime de bolnavi; orbi, schiopi si uscati.’. care asteptau indurarea divina pentru a fi vindecati si salvati de neputintele lor. .
Atat cei din Evanghelia lui Ioan, cat si cei de pe platoul Bisericii din Lurdes sunt cuprinsi de aceeasi dorinta si speranta - vindecarea. Prin Intruparea si Invierea lui Isus, nepasarea celor de la Vitezda este transformata in indurare, mila si dragoste crestineasca fata de aproapele, de catre voluntarii de la Lurdes, asa dupa cum ne cere si Evanghelia.
Pentru ca, acolo, fiecare neputincios are un insotitor care-l ajuta, nu numai in nevoile sale zilnice, dar si ca sa fie prezent, seara de seara, la pelerinajul de pe strazile Lurdului si la rugaciunea Rozarului unde se roaga Preacuratei Fecioare sa mijloceasca la Fiul lui Dumnezeu, pentru ei, ca sa se insanatoseasca.
Privind cu ochii mintii tabloul evanghelic, descris de sfantul evanghelist Ioan, si cu ochii trupului Lurdul, ai in fata imaginea cutremuratoare a suferintei si neputintei umane, exprimata in neimaginate feluri, dar si speranta din ochii si sufletul acestor oameni loviti de soarta. Si unii si ceilalti asteptand un mantuitor!
Acest paralitic, dar si noi, vedem ca lui Dumnezeu ii pasa de creatura sa, indiferent daca a gresit sau nu, daca acesta isi pune speranta in rugaciune, biserica si Spovada.
El ii intinde mana si-l ridica din orice necaz. Mana Domnului si binecuvantarea sa vine prin rugaciune si credinta in Dumnezeu, la care si noi suntem indemnati. Din cele istorisite de sfantul evanghelist Ioan retinem dovada vindecarii paraliticului este scularea si luarea patului sau, iar a celor care au fost la Lurdes si care au plecat de acolo vindecati sunt carjele, lasate ca dovada si care atarna la intrarea in Grota Preacuratei Fecioare.
Si acestea toate isi au izvorul in Isus Cristos, Inviat, fara de care nu s-ar fi intamplat.Din exemplele de mai sus trebuie sa retinem ca daca suntem sanatosi, pe langa datoria pe care o avem de a multumi Domnului pentru sanatatea noastra, avem si datoria de a ne ajuta aproapele, fara a astepta ceva in schimb si de a-l iubi la fel cum ne iubeste si Dumnezeu pe noi.

8. Rugaciunea pentru vindecare
Text biblic: ’Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage!’ Iacov 5:13. Intrebare: Este Domnul si Stapanul nostru astazi tot asa de mult un vindecator al bolilor ca si atunci cand era in persoana aici pe pamant?
Raspuns: Cristos este inca Marele Medic: ‘Domnul nostru Isus Cristos a venit in aceasta lume spre a sluji neobosit trebuintelor omului. ‘El a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat bolile noastre’ pentru a putea sluji fiecarei nevoi a omenirii.’ (Matei 8:17). ’Domnul este locul nostru de scapare atat in boala, cat si in sanatate. ‘Cum se indura un tata de copiii lui, asa Se indura Domnul de cei ce se tem de El .. (Domnul) a trimis cuvantul Sau si i-a tamaduit si i-a scapat de groapa. (Psalmul 107:19-20).
Cristos este astazi acelasi Medic plin de compasiune care a fost si in timpul lucrarii Sale pamantesti. In El se gaseste balsam vindecator pentru fiecare boala, putere intaritoare pentru orice neputinta.’ - .
Este necesara cooperarea cu Dumnezeu: ‘Medicul ar trebui sa-si invete pacientii ca trebuie sa coopereze cu Dumnezeu in lucrarea de refacere. Ei au nevoie sa fie invatati ca fiecare practica ce distruge energiile fizice, mintale sau spirituale, este pacat si ca sanatatea trebuie sa fie asigurata prin ascultarea de legile pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru binele intregii omeniri.’
Folosirea mijloacelor curative: ‘Cei care cauta vindecarea prin rugaciune nu ar trebui sa neglijeze folosirea mijloacelor de remediu (curative) pe care le au la indemana. Folosirea unor astfel de mijloace nu este o tagaduire a credintei, intrucat Dumnezeu a luat masuri de alinare a durerii si de sprijinire a corpului in lucrarea sa de refacere. Nu este o tagaduire a credintei sa coopereze cu Dumnezeu si sa se plaseze in cea mai favorabia conditie pentru a se insanatosi. Dumnezeu a facut in asa fel, incat sa stea in puterea noastra sa obtinem o cunoastere a legilor vietii. ‘

9.Cum se transforma rugaciunea in medicament?
Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in spiritul religiei si credintei proprii. . Rugaciunea se face in liniste , fara a fi deranjati de nimeni, cu o inima deschisa. Dumnezeu stie intotdeauna ceea ce noi avem nevoie, si ne va trimite ce meritam la timpul , locul si momentul potrivit. Indiferent ca suntem intr-o stare fizica buna sau foarte proasta, vointa si perseverenta de a continua sa ne rugam poate fi liantul permanent intre Dumnezeu si noi.
Rugaciunea nu trebuie sa fie un efort, ci trebuie sa reprezinte o comunicare plina de pace, puritate, tacere launtrica profunda, iubire coplesitoare. Putini oameni inteleg faptul ca marii duhovnici nu realizeaza asceze cu inima arida si din lipsa sufleteasca, ci aceste manifestari decurg ca urmare a unor aspiratii interioare, aspiratii ale sufletului treaz si viu care incepe sa se hraneasca din alte surse dacat cele ale oamenilor obisnuiti: bucuria, dragostea de Dumnezeu si de oameni. Trupul ajunge in aceste conditii sa fie la randul sau hranit de catre suflet, iar vindecarea lui poate sa apara ca o urmare fireasca a acestei transformari launtrice.
“Inainte sa vorbesti, este necesar sa asculti, pentru ca Dumnezeu vorbeste in tacerea inimii.Atunci cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva pe care sa il hranesc.Si atunci cand sunt insetat, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa. Atunci cand imi este frig, trimite-mi pe cineva pa care sa il incalzesc.Si atunci cand sunt suparat, trimite-mi pe cineva caruia sa-i aduc consolare”.(Maica Tereza)

10.Credinta.invinge Parkinsonul.
Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. a învins prin miracol boala Parkinson a început să vorbească inimilor celor.mai.sensibile.de.pe.pamant,Simplu şi sincer în faţa celor puternici, care, obişnuiţi cu conversaţiile diplomatice, cu strategiile verbale, în faţa cuvintelor sale limpezi, uitau de “coroane“, de funcţii şi mândrie şi îngenuncheau în faţa sa pentru a-i săruta mâinile oneste.
Am văzut îmbrăţişând copii de orice rasă şi condiţie socială. , A binecuvântatd creştini europeni, africani, sud-americani,.australieni.L-am admirat rugându-se în genunchi la Lourdes, Fatima, la Sfântul Mormânt sau într-o parohie romană, apoi, mergând încet, singur, sprijinindu-se în baston,într-o pădure dinValle d‘Aosta’ Pentru noi, românii, vizita în România în perioada 7-9 mai 1999 va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria noastră contemporană dar, mai ales, în sufletele şi în inimile noastre. Papa Ioan Paul al II-lea vizita atunci pentru prima dată o ţară majoritar ortodoxă şi a fost primit cu mult respect şi entuziasm.
La Liturghia celebrată de Sfântul Părinte la Parcul Izvor din Bucureşti, mulţimea aflată acolo a început să scandeze: “Unitate! Unitate! Unitate! “ şi “Vivat papa! Vivat papa!Câte amintiri de neuitat! Toţi l-am iubit pe papa Wojtyla. Cum am putea uita acea mână care tremura de suferinţă, în timp ce trasa o cruce în aer? Cu siguranţă ea va rămâne unică şi inconfundabila .
A iubit şi a iertat, trebuie apreciat foarte mult deschiderea sa către toţi oamenii, fie ei creştini sau necreştinit“tineneri. , bolnani, batrani. Imi amintesc scandarea;SANTO.SUBITO.Sa-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat un asemenea papă. Să ne rugăm să fie ridicat cât mai curând la cinstea altarelor!

11. Rugacinea a produs vindecaere
Marie-Simon-Pierre membră a unei unei congregaţii catolice a fost diagnosticata in anul 2001 cu boala Parkinson. La 13 mai 2005, cand se implineau 24 de ani de la atentatul impotriva Papei, calugarita a fost foarte bucuroasa sa afle ca Papa Benedict a deschis cauza de beatificare a predecesorului sau. A doua zi, intreaga comunitate a inceput sa se roage Papei Ioan Paul al II-lea sa mijloceasca vindecarea surorii lor.
La cateva ore dupa inceperea rugaciunii, calugarita si-a dat seama ca poate sa scrie fara durerile mari pe care le simtise pana atunci. La doua luni dupa moartea Papei, ea s-a ridicat din patul in care fusese tintuita de boala. Din acel moment, nu a mai simtit nici durere nici rigiditate.
Rugãciunea in fapt este si credintã si medicament, douã balsamuri omenesti fãrã de care de care n-am supravietui nici social, nici individual, nici fizic si nici emotiv. Secol dupã secol, în fiecare tarã, în fiecare religie propagatoare de dragoste si în fiecare limbã a lumii, rugãciunea a fost si a rãmas un pivot de putere pentru omenire, în fiecare zi. Au fost si se întâmplã cazuri unde cei mai moderni specialisti de medicinã desi le declarasera “incurabile”, pacientii s-au vindecat în mod miraculus prin rugãciune.

12.Rugaciunea in viziunea stiintei
De altfel unii specialisti, asemenea doctorului Alexis Carrel din secolul XX, s-au apropiat cu respect si au încercat sã înteleagã si sã descrie forta rugãciunii, pe care o considera o terapie miraculoasã, care transcende limite fizice, chimice, psihologice si/sau emotive.
Acesta descria în “Meditatii si cãlãtorii la Lourdes” primele sale impresii fatã de o asemenea vindecare miraculoasã a unei paciente incurabile ‘’Rugãciunea actioneazã ca un catalizator atotcuprinzãtor între individ si Dumnezeu-Univers’’ Rugãciunea, ca parte integrantã din sperantã, a ajutat multi oameni sã treacã peste obstacolele vietii, indiferent dacã erau de naturã fizicã, emotivã, socialã si/sau mentalã .
Trecind la latura stiintifica rugaciunea inseamna meditatie , efectele benefice datorindu-se punerii in rezonanta cu energiile sublime ale Mentalului lui Dumnezeu
Rugaciunea:
-face posibila amplificarea si interiorizarea functiilor mentalului si ale proceselor psihice.
- elimina gradat zapaceala, superficialitatea, lipsa de concentrare, anxietatea, depresiile, problemele false ridicate de prejudecati si complexele de inferioritate.
- elimina stresul si concomitent ofera o stare de calm si de armonie atat interioara cat si exterioara care se reflecta in imbunatatirea relatiilor si a comunicarii cu cei din jurul nostru. - inlatura indoiala, suspiciunea, tulburarile de echilibru psihic, lipsa de activitate spirituala, epuizarea psihica. - dinamizeaza imaginatia creativa.
- regenereaza rapid si profund personalitatea. determina autocunoasterea potentialului innascut al fiecarei fiinte.
- sondeaza profunzimile constientului, subconstientului si supraconstientului. - accelereaza maturizarea spirituala. - creste capacitatea de control asupra emotiilor, gandurilor. - fortifica mentalul si prin dezvaluirea potentialului propriu determina cresterea increderii in Sine. - dezvolta memoria si intuitia.
- deschide poarta supraconstientului, a cunoasterii intuitive si a nenumaratelor puteri paranormale. - determina modificari nu numai in starea mentala si emotionala, cat si in perceptiile senzoriale: bolnavul devine mai deschis fata de ambient, mai constient de frumusetile si culorile naturii, de bucuriile si necazurile altora - el simte textura vietii la fel cum gradinarul simte petalele unui boboc ce se deschide.
Psihologii au demonstrat ca rugaciunea respectiv meditatia este utila pentru reducerea tensiunilor, anxietatilor, psiho-patologiilor asociate stresului (insomnia, balbaiala, hipertensiunea arteriala sau aritmia) si autoinvinuirilor. Ei au apreciat, de asemenea, ca meditatia este benefica pentru reducerea dependentei de droguri, sporirea perceperii identitatii personale, imbunatatirea starii sufletesti, facilitarea exprimarii emotionale, cresterea creativitatii si a nivelurilor de energie si pentru productivitatea generala.
De asemenea, meditatia in rugaciune are ca rezultat o minte mai calma si o reducere a impactului suferintei.Cat despre efectele fiziologice ale meditatiei :doctorul si psihoterapeutul Lawrence Le Shan afirma:”Meditatia produce esentialmente o stare fiziologica de profunda relaxare, simultan cu o stare de hiperluciditate. Coeficientul metabolic scade, ca si ritmul cardiac si respirator.
Modelul raspunsului fiziologic al meditatiei difera de somn sau de hipnoza. Starea fiziologica produsa de meditatie apare ca fiind opusa aceleia provocata de furie sau de frica. Din punct de vedere tehnic, putem spune ca meditatia suscita o stare hipermetabolica, ceea ce este cu totul diferit de starea de “aparare alarmata“ corespunzatoare reactiei “fugi sau lupta”.
Rugaciunea are un efect pozitiv asupra corpului nostru, care manifesta o puternica tendinta de a-si normaliza reactiile, de a se comporta fiziologic in mod mai destins si mai sanatos.Tensiunea fizica si psihica dispare, indicatorii de anxietate se estompeaza, coeficientul metabolic fiziologic descreste , scade coeficientul metabolic, diminueaza consumului de oxigen , productia de gaz carbonic aparnd o stare de elevare spirituala.
Studii recente au demonstrat ca rugaciunea face sa basculeze metabolismul general catre aerobioza si aceasta nu in mod simplu, prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o actiune mai intima asupra insesi comenzii metabolice. Aceasta comanda, in cazul de fata, este de origine mentala si ea merge la tesuturi pe calea sistemului nervos autonom care actioneaza modificand diametrul vaselor, influentand asupra secretiilor hormonale si secretand el insusi hormoni, dintre care noradrenalina de o importanta considerabila (atat pentru organism cat si pentru functionare creierului). Se cunoaste faptul ca cresterea proportionala a aerobiozei este in special binefacatoare si nenumarati cercetatori cauta sa gaseasca cel mai adesea mijloace medicamentoase pentru a o obtine.Este evident, prin urmare, ca rugaciunea profunda obtine aceasta “aerobioza” prin franarea activitatii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. Aceasta diminuare a activitatii simpatice nu se poate obtine doar prin vointa.
Aceasta este o parte a sistemului nervos autonom si toate experientele care s-au putut face in vederea conditionarii si franarii simpatice au aratat ca acest reflex foarte dificil de “inscris” se sterge foarte repede.S-a demonstrat insa ca practica consecventa in intregime lipsita de pericole (sau efecte secundare nedorite) a rugaciunii profunde ar putea sa devina pentru hommo sapiens o cale divina de salvare de boala.
Desi initial boala Parkinson era considerata in Romania o boala rara in prezent studiile efectuate indeosebi de Asociatia Antiparkinson cu sprijinul Patronatului Farmacistilor din Romania au demonstrat o prelevanta de 3,3 bolnavi la mia de locuitori. De altfel numarul bolnavilor de Parkinson din Romania 72.845 este acelasi cu numarul nevazatorilor.

13.Drepturile bolnavilor de Parkinson
Numarul mare al bolnavilor de parkinson de pe glob cca 7,2 milioane bolnavi a condus la data de 11 aprilie1997 Organizatia Mondiala a Sanatatii sa adopte o Carta a Drepturilor bolnavilor de Parkinson care precizeaza ca acestia au urmatoarele drepturi:
- să fie trimise la un doctor specialist în boala Parkinson ;
- să primească un diagnostic exact ;
- să aibă acces la servicii de susţinere ;
- să primească îngrijire continuă;
- să ia parte în gestionarea bolii Guvernele si Ministerele Sanatatii se obliga
: • Să crească sensibilizarea opiniei publice la boala Parkinson ca o prioritate de sănătate şi, prin urmare, să reducă stigmatizarea şi să elimine discriminarea împotriva persoanelor cu boala Parkinson la locul de muncă.
• Să îmbunătăţescă viaţa persoanelor afectate de boala Parkinson, asigurându-se că aceştia primesc un tratament adecvat şi să reformeze educaţia medicală în sprijinul iniţiativei OMS « Sănătate pentru Toţi »
. • Să încurajeze toate autorităţile de sănătate din întreaga lume pentru a sprijini conceptul OMS « Sănătate pentru Toţi », şi să implementeze un program referitor la boala Parkinson în concordanţă cu resursele disponibile în fiecare etapă a dezvoltării industriale pentru a realiza o coordonare a eforturilor de către lucrătorii din sănătate, în cadrul modelului în trei trepte de furnizare a serviciilor.
• Să organizeze îngrijirii privind întregul spectru al bolii, structurate în conformitate cu rezultatele studiilor de rentabilitate.
• Să încurajeze un parteneriat între cercetătorii din neurologie şi lucrătorii din sănătate cu scopul de a elabora modalităţi de îmbunătăţire a accesului la servicii de îngrijire şi tratament necesare tuturor persoanelor suferind de Parkinson şi să dezvolte linii directoare practice pentru a ajuta lucrătorii din sănătate în gestionarea efectelor adverse ale medicamentelor, în special în rândul persoanelor în vârstă.
• Să susţină un parteneriat între medici şi ceilalţi lucrători din sănătate şi organizaţiile de voluntariat (non-guvernamentale) care reprezintă interesele pacientului de a promova o mai bună înţelegere a bolii Parkinson.
• Să se adereseze tuturor grupurilor etnice şi culturale de pacienţi, şi să depăşească atitudinile negative din societate faţă de bolile neurologice şi psihiatrice cronice şi să ofere asistenţă practică pentru ţările a căror servicii pentru bolnavii cu Parkinson sunt subdezvoltate.
• La incurajarea cercetării privind boala Parkinson şi dezvoltarea de echipe multidisciplinare pentru a îmbunătăţi gestionarea acesteia.

14.Evalualea gradului de handicap la bolvavii de Parkinson.
-Parametri funtionali
a)examenul neurologic;tabloul este dominat de trei semne cardinale:1.tremor2.rigiditate 3.bradi sau akinezie b)aspect caracteristic;facies imobil,capul si trunchiul inclinate,mers cu pasi mici.,tulburari de vorbire,tulburari vegetative,tulburari psihice. c)examene paraclinice: CT=atrofie corticala EEG=modificari prin activarea undei Theta.EMG= descarcari ritmice de 4-7cicli/secunda
A)Handicap usor :semne tulburari vegetative,forme de tremur la membrele superioare,hipertonie discreta.
B)Handicap mediu: simptomatologia si modificarile obiective caracteristice sunt de intensitate medie tind sa fie permanente. infuentate partial de tratament.
C)Handicap accentuat: formele la care predomina tremorului,simptomatologie este permanenta ,tulburari de locomotie,statica si mers,tulburari de deglutitie, fonatie si vorbire
. D)Handipap grav: forme care duc la imobilizare, tulburari psihice de vorbire. Deficiente de deglutitie si respiratie permanente rezistente la diverse variante terapeutice.

15. Rugaciune speciala pentru bonavii de Parkinson
de Dr.Budau P.Gheorghe -Biserica " Immaculata" din Deva
– Doamne Isuse Cristoase!
Tu, care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor.Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi si ai primit moartea pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mantuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni si temaduiste-l. cu toate spre folosul său.Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale. Tămăduindu-l cu remedii ale suferintei ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău,Potoleşte-i tremorul si neputinţa,Ridică-l din patul durerii.Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii,Spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii.Fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră.Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toata deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi Să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta.Să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească .Să audă glasul Tău cel sfânt:’’Iertate îţi sunt păcatele!” Amin!

16. Crucea loc provizoriu
1. Curaj, atunci, tu care suferi înţepenit în cuiele unui cărucior;
2. Curaj, tu care simţi ghimpele singurătăţii;
3. Ai încredere, tu care bei paharul amar al abandonării;
4. Nu-ţi pierde speranţa, mamă preabună care ai dat naştere la un copil cu malformaţii;
5. Nu blestema tu, soră care te vezi distrusă zi de zi de o boală necruţătoare;
6. Şterge-ţi tu Lacrimile, îngrijire frate Ai fost lovit cu pumnalul pe la spate de cei pe care-i considerai Prietenii tai;
7. Nu-ţi pierde linistea tu, de îngrijire din cauza UNEI prăbuşiri neaşteptate ai pierdut Proprietatea asupra bunurilor poveste, AI fărâmiţându planurile tale văzut-se, zădărnicite eforturile tale;
8. Nu-ţi retrage vâslele în barcă, tu care eşti sleit de putere şi ai adunat numai dezamăgiri la nesfârşit;
9. Nu fi abătut, frate în sărăcie, tu, care nu eşti luat în seamă de nimeni, pe care lumea nu te crede şi care în loc de pâine, eşti constrâns să înghiţi bucata amărăciunii;
10. Nu renunţa, prieten fără izbândă, care în viaţă ai văzut atâtea nave plecând în larg iar tu ai rămas întotdeauna pe ţărm;
11. Curaj, crucea pe care o porţi, chiar dacă ar dura o viaţă întreagă, este întotdeauna “un aranjament provizoriu”;
12. Calvarul, locul unde a fost amplasată, nu este zonă rezidenţială;
13. Terenul acestei coline, pe care acum se consumă suferinţele tale, nu va fi vândut niciodată ca teren construibil; 14.Curaj, fratele meu în suferinţă;
15. Vine şi pentru tine momentul în care vei fi luat jos de pe cruce;
16. Iată, încă de pe acum, o mână străpunsă care scoate cuiele din mâinile tale.;
17. Iată pieptul preablând al Femeii care te învăluie în blândeţe;
18. În braţele ei de mamă se va dezvălui în sfârşit întregul mister al durerii care pentru tine părea fără sens;
19. Curaj! Lipsesc doar câteva momente pînă la ora trei după amiază;
20. În curând, întunericul va ceda locul luminii, pământul va redobândi culorile sale curate şi soarele învierii va răsări dintre norii pe fugă. 1

7. Fii invigator!

1. Iartă
2. Iubeşte
3. Zâmbeşte
4. Exprimă-te
5. Relaxează-te
6. Ajută un bătrân
7. Acceptă un compliment
8. Ascultă-ţi prietenii
9. Reia un proiect abandonat
10. Fii înţelegător cu tine şi cu alţii
11. Uită-te la albumul cu fotografii
12. Pictează un tablou, ascultă tăcerea
13. Aminteşte-ţi întotdeauna că nu eşti singur
14. Spune celor dragi căt de mult îi iubeşti
15. Imaginează-ţi că astăzi nu ai nici o grijă
16. Joacă-te cu un copil, citeşte o carte bună
17. Alege-ţi o stea de pe cer.
18. Fii copil încă o dată
19. Sună-ţi prietenii cu care n-ai vorbit de mult
20. Dă-ţi voie să mai şi greşeşti.
21. Lasă-i pe alţii să te ajute
22. Renunţă la ce nu-ţi place.
23. Îndeplineşte-ţi promisiunile .
24. Închide ochii şi imaginează-ţi că eşti pe o plajă
25. Priveşte atent o floare.
26. Cumpără-ţi ceva ce îţi doreşti de mult
27. Speră că ceea ce îţi doreşti se va împlini.
28. Ajută-i pe alţii.

18.Decalogul personalului medical
1. Onoreaza pe bolnavul tau de orice varsta ar fi: copil, tanar, sau batran. Cand a ajuns in mainile tale, este o fiinta fara aparare care nu are alta arma de sustinere decat apeland la stiinta si la caritatea ta.
2. Da acceasi stima si atentie saracului ca si bogatului. In dragostea ta de oameni, saracul se simte bogat. Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei si al suferintei.
3. Respecta nobila ta misiune, incepand cu insasi persoana ta. Sa nu o profanezi. Poarta-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tau nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.
4. Oboseala ta sa fie luminata de credinta si de dragoste. Atunci cand stiinta nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, sa sustina pe bolnav.Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste supararea si nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat, fara putere si are nevoie de ajutorul si ingrijirea ta.
5. Sa nu umilesti niciodata pe bolnav, care si asa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala, sa nu pronunti cuvantul deznadejde. Sa nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti pana la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa sa ghiceasca sfarsitul.
6. Sa nu uiti niciodata ca secretul ce ti se incredinteaza in ceea ce priveste o maladie este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie sa faci nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toti sa fie tratati deopotriva, caci toti oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii.
7. Sa nu vezi in ingrijirea bolnavilor tai o povara, o corvoada. Acest sentiment ar ingreuna exercitiul meseriei tale. Invata sa cunosti bolnavii tai si sa-i intelegi in felul lor de a cere ceva, cand au nevoie de ajutorul tau, cand au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel ai fi si tu cand ai fi bolnav.
8. Niciodata, fata de bolnav sa nu te arati neincrezator in reusita tratamentului. MenJtine-i speranta, credinta. Fa ca bolnavul sa nu se simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul sa fie sigur ca are in tine un sprijin, da-i curaj cand il vezi trist, amarat, disperat.
9. Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere si stiinta in ingrijirea bolnavilor. Zilnic, se descopera noi mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi si nu te margini numai la stiintele si cunostintele ce le-ai dobandit in scoala! Improspateaza-le mereu! Invata mereu! Citeste mereu carti si reviste medicale!
10. Nu discuta si nu contrazice niciodata prescriptiile medicale in fata bolnavului. Ii rapesti increderea in medicina, ii distrugi speranta in vindecare."...

19.Rugaciunra medicului
Doamne Isuse
Medic divin , care in viata pamanteasca ai demonstrat o predilectie si o iubire speciala pentru cei care sufera si care cred in misterul de vindecare, ajuta-ne sa ne pregatitm ca intodeauna sa amelioram suferintele fratilor nostri. Constienti de mare misiune pe care ne este incredintata, fa ca in indeplinirea de zi cu zi a serviciului, sa fim un instrument de milostivire si dragoste. Lumineaza mintea noastra, ghideaza mainile noastre, fac ca in inimile noastre sa avem diligenta si compasiune. Asigura-ne ca in fiecare pacient stim cum sa discernem caracteristicile creatiei divine. Tu, care esti Calea, da-ne darul de a afla cum sa va imitem in fiecare zi ca medici, nu numai corpul, dar a toata persoana, ajutand pe cei care sunt bolnavi pentru a pasi cu incredere pe parcursul vietii lor pamantesti pana in momentul intalniri lor cu Tine. Tu, care esti Adevarul,da-ne darul intelepciunii si stiintei, pentru a patrunde taina a persoanei umane si destinul ei transcendent ca noi sa ne apropiam de ei, pentru a descoperi cauzele bolilor si de a gasi caile de vindecare cele mai decvate. Tu, care esti Viata, da-ne darul de predicare si marturisire a \"Evanghelie vietii\" in profesia noastea, pentru a apara intotdeauna,viata de la conceptie la sfarsitul ei natural, precum si de a respecta demnitatea fiecarei fiinte umane , in special a demnitatii celor mai slabi care au cea mai mare nevoie. Fa-ne Doamne, Samariteni Buni , gata sa acceptam, sa tratezam,sa consolam pe cei care ii intalnim in activitatea noastra. Urmand exemplul sfantilor medici, ajuta-ne, sa oferim o generoasa contributie la perfectionarea constanta a structurilor de ocrotire a sanatatii. Binecuvanteaza studiile noastre si a profesiei noastre, cercetare si scoala medicala. In sfarsit, acorda-ne intotdeauna darul iubirii de a servi pe fratii nostri bolnavi ca la sfarsitul pelerinajului nostru pamantesc sa putem contempla intalnirea cu Tine in glorioasa Imparatie de bucuria si pace vesnica. Amin.

20.Împreună pentru sănătate
O abordare strategică pentru UE 2008-2013 „SĂNĂTATEA ESTE BUNUL CEL MAI DE PREŢ” Sănătatea este importantă pentru bunăstarea indivizilor şi a societăţii, însă o populaţie sănătoasă reprezintă, de asemenea, o condiţie necesară pentru productivitate şi prosperitate economică. Numărul anilor de viaţă sănătoasă a fost inclus ca indicator structural la Lisabona, pentru a sublinia faptul că speranţa de viaţă a populaţiei care se bucură de o stare bună de sănătate – nu doar durata vieţii – constituie un factor esenţial de creştere economică.
Raportul Comisiei către Consiliul European a încurajat statele membresă reducă numărul ridicat de persoane inactive din cauza problemelor de sănătate. Raportul a subliniat faptul că politicile, în numeroase sectoare, au un rol în ameliorarea sănătăţii, spre beneficiul economiei în general. Cheltuielile privind sănătatea nu reprezintă doar un cost, ci o investiţie.
Cheltuielile cu sănătatea pot fi considerate ca o povară economică, dar costul real pentru societate rezidă în costurile directe şi indirecte asociate problemelor de sănătate, precum şi lipsa unor investiţiisuficiente în domeniile semnificative ale sănătăţii. S-a estimat faptul că povara economică anuală a bolilor coronariene poate atinge până la 1% din PIB, iar costul tulburărilor mentale până la 3-4% din PIB. Cheltuielile cu asistenţa medicală ar trebui însoţite de investiţii înprevenirea, protejarea şi ameliorarea stării fizice şi mentale generale ale populaţiei, care, în conformitate cu datele OSCE, se ridică în prezent la 3% în medie din bugetul total annual alocat sănătăţii în statele membre, în comparaţie cu 97% destinat tratamentelor şi asistenţei medicale.
Sectorul european al sănătăţii este un furnizor important de locuri de muncă şi formare profesională: sectorul sănătăţii şi al serviciilor sociale reprezintă un motor esenţial al expansiunii sectorului serviciilor încă din anul 2000 (până la 2,3 milioane de locuri de muncă).
Sectorul în creştere al sănătăţii reprezintă, de asemenea, o sursă şi un utilizator important al tehnologiilor inovatoare, sprijinind politica regională, precum şi coeziunea economică şi socială.Înţelegerea factorilor economici cu privire la sănătate şi boală şi a impactului economic al ameliorării sănătăţii atât în UE, cât şi în lume trebuie îmbunătăţite, inclusiv prin dezvoltarea informaţiei şi analizei în cadrul Comisiei, precum şi prin colaborarea strânsă cu ţări partenere cum ar fi SUA sau Japonia şi organisme internaţionale ca OSCE si Observatorul European pentru sisteme şi politici de sănătate.

Categorii: medicina si religie

Abonaţi-vă la: Postări (Atom)