publication

11 februarie 2016 XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului

XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului îmi oferă ocazia pentru a fi în mod deosebit aproape de voi, dragi persoane bolnave, și de cei care se îngrijesc de voi.

                  Pentru că această Zi va fi celebrată în mod solemn în Țara Sfântă, anul acesta propun să medităm relatarea evanghelică a nunții din Cana (In 2,1-11), unde Isus a făcut prima sa minune prin intervenția Mamei sale. Tema aleasă dinainte – A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5) – se înscrie foarte bine și în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii.

             Celebrarea euharistică centrală din această Zi va avea loc la 11 februarie 2016, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, chiar la Nazaret, unde „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa mântuitoare, aplicând sieși cuvintele profetului Isaia, așa cum ne prezintă evanghelistul Luca: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (4,18-19).

                Boala, mai ales cea gravă, pune mereu în criză existența umană și aduce cu sine întrebări care sapă în profunzime. Primul moment poate să fie uneori de răzvrătire: de ce mi s-a întâmplat chiar mie? S-ar putea simți disperați, s-ar putea crede că totul este pierdut, că de acum nimic nu mai are sens…În aceste situații, credința în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în același timp

revelează toată potențialitatea sa pozitivă.

                 Nu pentru că credința ar face să dispară boala, durerea, sau întrebările care derivă din ea; ci pentru că oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim; o cheie care ne ajută să vedem cum boala poate să fie calea pentru a ajunge la o apropiere mai strânsă de Isus, care merge alături de noi, împovărat de Cruce. Și această cheie ne-o

încredințează Mama, Maria, expertă a acestei căi.

                   La nunta din Cana, Maria este femeia grijulie care își dă seama de o problemă foarte importantă pentru soți: s-a terminat vinul, simbol al bucuriei sărbătorii. Maria descoperă dificultatea, într-un anumit sens și-o însușește și, cu discreție, acționează cu promptitudine. Nu rămâne să privească și cu atât mai puțin

întârzie ca să exprime păreri, ci se adresează lui Isus și îi prezintă problema așa cum este: „Nu mai au vin”(In 2,3).

           Și când Isus îi spune că pentru El încă nu este momentul să se reveleze (cf. v. 4), le spune servitorilor: „Faceți tot ce vă va spune” (v. 5). Atunci Isus face minunea, transformând o mare cantitate de apă în vin, un vin care apare imediat cel mai bun de la toată sărbătoarea. Ce învățătură putem scoate din misterul nunții din Cana pentru Ziua Mondială a Bolnavului?

                Ospățul de nuntă de la Cana este o icoană a Bisericii: în centru este Isus milostiv care săvârșește semnul;în jurul Lui sunt discipolii, primele roade ale noii comunități; și aproape de Isus și de discipolii săi este Maria, Mamă grijulie și rugătoare. Maria participă la bucuria oamenilor obișnuiți și contribuie la creșterea ei; mijlocește la Fiul său pentru binele soților și al tuturor invitaților. Și Isus nu a refuzat cererea Mamei sale.

                   Câtă speranță în acest eveniment pentru noi toți! Avem o Mamă care are ochii vigilenți și buni, ca Fiul său; inima maternă și plină de milostivire, ca El; mâinile care vor să ajute, ca mâinile lui Isus care frângeau pâinea pentru cel căruia îi era foame, care atingeau bolnavii și îi vindecau. Asta ne umple de încredere și ne face să ne deschidem la harul și la milostivirea lui Cristos.

                 Mijlocirea Mariei ne face să experimentăm mângâierea pentru care apostolul Paul îl binecuvântează pe Dumnezeu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră” (2Cor 1,3-5). Maria este Mama „mângâiată” care-i mângâie pe copiii săi.

                

              La Cana se profilează trăsăturile distinctive ale lui Isus și ale misiunii sale: El este Cel care ajută pe cel  care este în dificultate și în nevoie. Și de fapt în activitatea sa mesianică va vindeca pe mulți de boli,infirmități și duhuri rele, va dărui orbilor vederea, celor săraci le va anunța vestea bună (cf. Lc 7,21-22). Șicererea Mariei, în timpul ospățului nupțial, sugerată de Duhul Sfânt inimii sale materne, a făcut să se evidențieze nu numai puterea mesianică a lui Isus, ci și milostivirea sa.

                 În grija Mariei se oglindește duioșia lui Dumnezeu. Și aceeași duioșie se face prezentă în viața atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi și știu să le perceapă nevoile, chiar și cele mai imperceptibile,pentru că privesc cu ochi plini de iubire. De câte ori o mamă la căpătâiul copilului bolnav, sau un copil care se îngrijește de părintele bătrân, sau un nepot care stă aproape de bunicul sau de bunica, pune invocația sa în mâinile Sfintei Fecioare Maria! Pentru cei dragi ai noștri care suferă din cauza bolii cerem în primul rând sănătatea;

                   Isus însuși a manifestat prezența Împărăției lui Dumnezeu tocmai prin vindecări: „Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii ud,morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11,4-5).

                  Însă iubirea însuflețită de credință ne face să cerem pentru ei ceva mai mare decât sănătatea fizică: să cerem o pace, o seninătate a vieții care pornește din inimă și care este dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză niciodată celor care i-l cer cu încredere.În scena de la Cana, în afară de Isus și de Mama sa, sunt cei care sunt numiți „servitori”, care primesc de la ea această indicație: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5).

                 Desigur, minunea are loc prin lucrarea lui Cristos; totuși, El vrea să se folosească de ajutorul uman pentru a săvârși minunea. Ar fi putut să apară direct vinul în amfore. Dar vrea să se bazeze pe colaborarea umană și le cere servitorilor să le umple cu apă.  Cat este de prețios și plăcut lui Dumnezeu a fi servitori ai altora! Asta mai mult decât orice alt lucru ne face asemenea lui Isus, care „nu venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mc 10,45). Aceste personaje anonime din Evanghelie ne învață mult. Nu numai ascultă, dar ascultă cu generozitate: umplu amforele până sus (cf. In 2,7). Se încred în Mamă și fac imediat și bine ceea ce li se cere, fără a se plânge, fără calcule.

                    În această Zi Mondială a Bolnavului putem să-i cerem lui Isus milostiv, prin mijlocirea Mariei, Mama sa și a noastră, ca să ne dea nouă tuturor această dispoziție de slujire a celor nevoiași și în mod concret a fraților noștri și a surorilor noștri bolnavi. Uneori această slujire poate să fie obositoare, apăsătoare, dar să fim siguri că Domnul nu va înceta să transforme efortul nostru uman în ceva divin.

                   Și noi putem fi mâini, brațe,inimi care-l ajută pe Dumnezeu să facă minunile sale, adesea ascunse. Și noi, sănătoși sau bolnavi,putem oferi trudele și suferințele noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana și a fost transformată în vinul cel mai bun. Cu ajutorul discret dat celui care suferă, precum și în boală, se ia pe umerii proprii crucea de fiecare zi și se urmează Învățătorul (cf. Lc 9,23); și chiar dacă întâlnirea cu suferința va fi mereu un mister, Isus ne ajută să-i dezvăluim sensul.

                   Dacă vom ști să urmăm glasul celei care ne spune și nouă: „Faceți tot ce vă va spune”, Isus va transforma mereu apa vieții noastre în vin de calitate. Astfel această Zi Mondială a Bolnavului, celebrată în mod solemn în Țara Sfântă, va ajuta la realizarea urării pe care am exprimat-o în Bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii: „Acest An Jubiliar trăit în milostivire să poată favoriza întâlnirea cu aceste religii și cu celelalte nobile tradiții religioase; să ne facă mai deschiși la dialog pentru a ne cunoaște și a ne înțelege mai bine; să elimine orice formă de închidere și de dispreț și să șteargă orice formă de violență și de discriminare” (Misericordiae vultus, 23).

               Fiecare spital sau casă de îngrijire poate să fie semn

vizibil și loc pentru a promova cultura întâlnirii și a păcii, unde experiența bolii și a suferinței, precum și ajutorul profesional și fratern, să contribuie la depășirea oricărei limite și oricărei dezbinări.

Sunt exemplu în asta cele două surori canonizate în luna mai: sfânta Maria Alfonsina Danil Ghattas și sfânta Maria a lui Isus Răstignit Baouardy, ambele fiice ale Țării Sfinte.

                       Prima a fost martoră de blândețe și de unitate, oferind mărturie clară despre cât de important este a ne face responsabilii unii de alții, de a trăi unul în slujba altuia. A doua, femeie umilă și neștiutoare de carte, a fost docilă față de Duhul Sfânt și a devenit instrument de întâlnire cu lumea musulmană.

                

         Tuturor celor care sunt în slujba bolnavilor și a suferinzilor le urez să fie însuflețiți de spiritul Mariei, Mama Milostivirii. „Dulceața privirii sale să ne însoțească în acest An Sfânt, pentru ca toți să putem redescoperi bucuria duioșiei lui Dumnezeu” (ibidem, 24) și s-o purtăm imprimată în inimile noastre și în gesturile noastre. Să încredințăm mijlocirii Fecioarei neliniștile și suferințele, împreună cu bucuriile mângâierile, și să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-și îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, și să ne facă vrednici să contemplăm astăzi și pentru totdeauna Fața milostivirii, pe Fiul său Isus.

            Însoțesc această implorare pentru voi toți cu Binecuvântarea mea Apostolică.

”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși!”

                 Sărbătoarea Sfântului Ignatie Teoforul:

                                Tradiții la Ignatul porcului

0

click pe poza: FOTO (1)

Biserica ortodoxă si greco-catoloca îl sărbătoreşte duminică, 20 decembrie, pe Sfântul Ignatie Teoforul. Potrivit unor surse religioase, Sfântul Ignatie s-a născut în anul 35 și a sfârșit mucenicește la data de 20 decembrie în anul 107 d.Hr, în amfiteatrut de la Roma, sfâșiat de fiare.

Documentele religioase ale vremii  menționează că Sfântul Ignatie ar fi fost sirian de origine, iar înainte de convertirea sa la creștinism ar fi fost păgân și un persecutor aprig al creștinilor. În traducere, numele de „Teoforul” înseamnă „purtător de Dumnezeu”.

Despre Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie, documentele religioase menționează că este un urmaş al apostolilor, că a fost al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei  și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian ( care a domnit între anii 98-107)a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus la porunca acestuia și cercetat îndelung pentru convigerile sale religioase. În zadar a încercat împăratul Traian să-l convingă să renunțe la credinţa în Hristos. Din această cauză, Sfântul a fost arestat alături de alți creștini, iar în timpul persecuțiilor creștine de la Roma, Sfântul Ignatie a fost chinuit vreme îndelungată. Documentele religioase ale vremii dovedesc că, în timpul supliciului, credinciosul Ignatie a suportat cu demnitate chinurile. După ce Ignatie a trecut și peste această piatră de încercare, împăratul s-a răzbunat și l-a trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, pe care Ignatie i-a numit leoparzi. În final, împăratul a decis ca Sfântul Ignatie să fie aruncat în cușca fiarelor în renumitul Amfiteatru de la Roma, pentru a fi mâncat de fiare. Decizia împăratului nu l-a înspăimântat pe Sfânt, dimpotrivă. În drum spre Roma, Sfântul s-a rugat în bisericile prin care trecea să fie mâncat de fiare. Totodată, el a insistat în faţa unui grup de romani care voiau să obţină achitarea lui de la autorităţile imperiului să nu intervină pentru salvarea lui de la o moarte dramarică:”Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos”.  După tragedie, câţiva creştini au adunat în taină rămăşiţele sale pământeşti din Amfiteatrul din Roma şi le-au dus în Antiohia.

Tradiții  populare în ziua de Ignat

În calendarul popular, în ziua Sfântului Ignatie se împlineşte ritualul Ignatul porcilor. Cuvântul Ignat provine din latinescul Ignis, care înseamnă foc. În vremuri îndepărtate, ziua de Ignat era una dintre cele mai importante sărbători solare. 

Porcul de Crăciun este sacrificat în ziua de 20 decembrie

În calendarul popular, la 20 decembrie se împlineşte ritualul Ignatul porcilor și grăsunul de Crăciun este sacrificat în această zi. Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului  trebuie să se împlinească în ziua destinată Ignatului- pe 20 decembrie. Când acest obicei nu este respectat la această dată, animalul începe să slăbească și se îmbolnăvește.

Cine trebuie să participe la ignatul porcului

Prin tradiție, sacrificarea porcului se împlinește în numeroase zone din țară și la ritualul de Ignat participă rudele şi prietenii familiei care taie porc pentru Crăciun. În această privință, există și unele restricții care susțin că la sacrificiul porcului nu trebuie să asiste persoanele foarte miloase, pentru că atunci carnea acestuia nu va fi gustoasă.

În ziua de Ignat, gospodina începe pregătirile pentru ritual

În ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineaţă şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului în gospodăria sa, după o veche tradiție, în anumite condiții în spațiu și în timp.

Mai întâi, gospodina purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă neîncepută. De asemenea, sacrificarea porcului se împlinește în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui  sau  înainte de apus, atunci când soarele străluceşte pe cer.

De Ignat, oamenii trebuie să vadă sânge

În tradiţia populară se crede că oamenii trebuie vadă sânge  în ziua de Ignat; în acest fel, participanții la ritual vor fi feriţi de boli în Noul An.

Mai mult, în unele localităţi, copiii care participă la ritual sunt urcaţi pe pântecul porcului și li se face semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat. Obiceiul este respectat mai ales în mediul rural și se crede că acei copii  vor fi rumeni în obraji şi  vor fi ocoliți de efectele deochiului  pe parcursul noului an.

De ce este bine ca porcul sacrificat să aibă culoarea neagră

Ținând seama de tradiția populară, unii  etnologi susțin că sacrificarea porcului de culoare neagră  are o semnificație aparte.  Carnea acestui porc, tăiat la Ignat, are  efecte vindecătoare pentru persoanele suferinde de o boală ciudată numită în popor ”Spurcatul”. În mediul rural, această afecțiune stârneşte mare teamă pentru că boala se manifestă printr-o durere care “se mută” în tot corpul.

Remedii populare preparate din sângele porcului negru

În medicina populară se spune că sângele porcului negru  amestecat cu făină, reprezintă un leac sigur pentru bolile grave. Când sângele porcului negru este amestecat cu mei se lasă să se usuce. Cu acest “leac”se afumă copiii pentru a fi vindecați de  guturai, de frică şi de alte boli  ale copilăriei. Totodată, etnologii semnalează că în tradiţia populară şi untura adunată  de la  porcul negru este bună pentru descântece şi pentru îndepărtarea relelor.

De asemenea, în popor se crede că persoanele care asistă la ignatul porcului negru trebuie să vadă sânge, pentru a fi ferite de boli în Noul An.

Stăpânul casei împlinește ritualul înjunghierii porcului

Ritualul înjunghierii animalului este împlinit de bărbatul care se îngrijeşte de gospodărie.  În multe sate din Oltenia și Muntenia, înainte de a fi înjunghiat, porcul este stropit cu agheasmă şi este aşezat cu capul spre răsărit. După aceea,  persoana care-l taie îi face semnul crucii pe ceafă cu cuţitul. 

La ignatul porcului se respectă anumite etape  

După ce a fost înjunghiat, animalul este spălat, pârlit  şi frecat cu sare. În etapa următoare a ritualului, porcul se înveleşte cu o pătură. Atunci, copiii cei mici din familia care a sacrificat porcul se urcă pe pântecul acestuia şi se veselesc, pentru ca acesta să fie mâncat cu poftă.

O etapă gustoasă a ritualului: „Pomana porcului”

După sacrificare, ritualul Ignatului se continuă cu  "Pomana porcului". Cu acest prilej, bucatele de carne proaspătă sunt prăjite în untură şi din  ”pomană” se hrănesc toţi cei prezenţi la ceremonie.

 Bășica porcului, ”clopoțelul” bucuriei în casa gospodarului

În ziua ignatulu, băşica sacrificatului joacă și ea un rol în viața gospodarului care  taie porcul. În bășica acestuia se pun boabe, apoi  aceasta se lasă  să se usuce.  Când s-a uscat foarte bine, băşica porcului se scutură precum un clopoţel. Dacă boabele fac mult zgomot înseamnă că familia care a sacrificat porcul va avea parte de veselie şi de numeroase bucurii.
Într-o altă etapă în ritualul ignatului, după ce băşica porcului a fost pusă la uscat, grăsunului i se taie coada şi urechile, iar în unele zone geografice acestea sunt consumate de copiii din familia care a tăiat porcul.

Coada și urechile sacrificatului simbolizează sfârșitul Postului Crăciunului

În ritualul ignatului,  grăsunului i se taie coada şi urechile, iar în unele zone geografice acestea sunt consumate de copiii din familia care a tăiat porcul. Acest moment simbolizează sfârșitul Postului Crăciunului.  

                                    Obiceiuri urmate de urarea:

”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși!”.  

Gospodarul face semnul crucii cu cuțitul pe fruntea sacrificatului și spune :” Doamne ajută, să-l mâncăm  sănătoși!” După acest moment, gospodina casei are misiunea să tranşeze carnea pe categorii, să taie capul și picioarele porcului, ingredient pentru piftia de Anul Nou.  

Carta medicului crestin

drpgbudau

Persoane interesate

Arhivă blog

 Arhivă blog ianuarie (5) decembrie (1) iulie (1) mai (1) aprilie (1) septembrie (2) august (1) iunie (2) mai (2) martie (3) februarie (7) ianuarie (2) decembrie (1) noiembrie (17) octombrie (8) septembrie (13) august (14) iulie (4) iunie (49) mai (35) aprilie (11) martie (16) februarie (38) 

Despre mine

FIDUCIUS

medic, catolic practicant

Vizualizaţi profilul meu comple

Carta medicului crestin

• Carta de medicului crestin expune orientările Viata si Adevărului – medicilor. După cum vom vedea, ne-am bazat in foarte mare masura bazat pe punctele f noastre personale ... Dar ştim cu toţii suntem săraci şi nu de noi înşine depinde pentru a îndeplini aceste obiective. Prin urmare, fără sne pronunţa asupra oamenilor, şi de cum suntem, cu respect şi libertăţile de conştiinţă, ne încurajăm unii pe alţii să se actionam ca şi copii ai lui Dumnezeu pe drumul pe care Cristos ne invită să ia-l. Urmam Am invoca Spiritul Sfânt, cerând puterea lui şi sa avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu să trăim un pic mai bine în fiecare zi apeluand la bunatatea sa.
•  
• Carta Medicilor Crestinii şi studenţior la medicină care doresc să servească şi să protejeze viaţa umană de la concepţie până la moartea naturală.
• Sunt conforme cu etica Jurământul lui Hipocrate şi în avans, în lumina Evangheliei lui Isus Cristos, cu ajutorul de discernământ şi învăţătura Bisericii Universale.
• Ei prin sprijin reciproc în solidaritate reală, în serviciul de pacienti si familiile acestora. Ei se angajează să nu se judece reciproc şi să înveţe să lucreze mai bine în serviciul suferinţei umane omenirii.
• Ei participa cu devotament pentru a servi şi proteja viaţa umană în special atunci faza cand sunt neajutorati ,săraci, fragili, ameninţati sau pe bolnavi, în funcţie de cuvintele lui Cristos: „Ce aţi făcut celor aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei ,-mi-aţi făcut „(Matei 25:40)
• Ca urmare a bunului samariteanului ei caută binele integral al oamenilor de pe plan trupesc, emotional, mental, social si spiritual.
• Ei refuză orice act lipsit de respect a demnităţii de fiinţe umane, inclusiv avortul şi eutanasia. Cercetare şi dragostea de adevăr poate duce, în unele cazuri, lneconcordanta ,intre conştiinţă şi funcţiile publice care se pase poata sprijin reciproc.
• Prin activitatea de motivare luminată de credinţa universala, ea stimulează reciproc pentru a aprofunda competenţele profesionale şi de etică continuu de cercetare cu ajutorul şi călăuzirea magisteriului. În funcţie de tipul lor de exercitiu,pentru care trebuie sa dea un raspuns a provocărilor timpului nostru. Ei intenţionează ca se adreseze nevoilor reale ale pacienţilor lor, atât în domeniul terapeutic în materie de etică biomedicala, sociala si de sănătate şi publice.
• Bazat pe cuvântul lui Cristos: „Fara d mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5), ei plătesc seama la rădăcină viaţa lor în botezul lui Isus, ceea ce le face fiul adoptiv al Tatălui . Sub îndrumarea Spiritului Sfânt, ei se încurajează reciproc să crească în credinţă, să trăiască sacramentele Bisericii şi să se roage în mod regulat.
• Conştienţi de limitele lor şi sărăcia lor, în special în contextul practicii lor profesionale, ei se roage pentru cei bolnavi si au incredere in mila lui Dumnezeu.
• Sărbătoarea Sfintei Fecioare de la Lourdes 11 februarie 2008
•  

Papa Francisc despre „bolile” cele mai întâlnite în Curia Romană

Papa Francisc despre „bolile” cele mai întâlnite în Curia Romană

29 Decembrie 2014 13:11

22.12.2014, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, în Aula Clementină din Vatican, Sfântul Părinte a avut întâlnirea anuală cu Curia Romană pentru schimbul de felicitări de Crăciun cu membrii congregaţiilor, consiliilor, birourilor, tribunalelor şi comisiilor componente. „Este bine să ne gândim la Curia Romană ca la un mic model pentru Biserică, adică un organism care caută, cu seriozitate şi zi de zi, să fie mai viu, mai sănătos, mai armonios şi mai unit în sine şi cu Biserica”, a spus Papa.

„Curiei i se cere mereu să fie mai bună şi să crească în comuniune, sfinţenie şi înţelepciune pentru a-şi îndeplini total misiunea. Dar, ca orice organism, este supus bolii, funcţionării greşite şi infirmităţii… Aş dori să menţionez câteva dintre bolile pe care le întâlnim cel mai des în viaţa noastră în Curie. Sunt boli şi ispite care slăbesc slujirea noastră adusă Domnului”, a continuat Pontiful, după ce i-a invitat pe cei prezenţi la o examinare a conştiinţei în pregătirea pentru Crăciun.

1.Prima este „boala de a te considera nemuritor, imun sau indispensabil, neglijând controalele obişnuite necesare.

O Curie care nu este în stare să se privească critic, ce nu se menţine la zi, ce nu caută să se îmbunătăţească, este un organism bolnav… Este boala nebunului bogat care crede că va trăi o veşnicie, şi a celor care se transformă pe sine în stăpâni şi se cred superiori altora, în loc să se pună în slujba lor.”

2.A doua boală este „Marta-ismul, sau industrialismul excesiv; boala celor care se cufundă în muncă,

neglijând inevitabil ‘partea cea bună’ a statului la picioarele lui Isus. De aceea Isus le cere discipolilor Săi să se odihnească puţin, pentru că neglijarea odihnei necesare duce la stres şi agitare. Odihna, atunci când misiunea a fost încheiată, este o datorie necesară şi trebuie luată serios: petrecând un timp scurt cu rudele şi respectând sărbătorile ca timp pentru refacerea spirituală şi fizică, este necesar să învăţăm ce se spune în Ecleziast, şi anume că ‘este un timp pentru toate’.”

3.Există apoi „boala împietririi mentale şi spirituale:

a celor care, de-a lungul drumului, şi-au pierdut liniştea interioară, vivacitatea şi curajul, şi care se ascund după hârtii, devenind maşini lucrătoare şi nu oameni ai lui Dumnezeu… Este periculos să îţi pierzi sensibilitatea umană necesară pentru a putea plânge cu cei care plâng şi a te bucura cu cei ce se bucură! Este boala celor care pierd acele sentimente ce erau prezente în Isus Cristos.” „Boala planificării şi a funcţionalismului excesiv: atunci când un apostol plănuieşte totul în detaliu şi crede că, prin planificarea perfectă, lucrurile progresează efectiv, devenind astfel un fel de funcţionar. Biserica se arată pe sine fidelă Duhului Sfânt până acolo încât nu caută să îl reglementeze sau să îl domesticească. Duhul este prospeţime, imaginaţie şi inovaţie.”

4.„Boala slabei coordonări se dezvoltă când se pierde comuniunea dintre membri şi când organismul îşi pierde funcţionalitatea armonioasă şi sobrietatea,

devenind o orchestră a cacofoniilor, deoarece membrii nu colaborează şi nu lucrează cu spirit de comuniune sau ca o echipă.” „Boala Alzheimer-ului spiritual, adică uitarea istoriei mântuirii, a istoriei personale cu Domnul, a ‘primei iubiri': acesta este un declin progresiv al facultăţilor spirituale, care în timp poate provoca grave handicapuri, făcând persoana incapabilă să desfăşoare anumite activităţi în mod autonom, trăind într-o stare de absolută dependenţă de viziuni adesea imaginare. Vedem aceasta la cei ce au pierdut amintirile întâlnirii lor cu Domnul… la cei ce construiesc ziduri în jurul lor şi care se transformă tot mai mult în sclavi în faţa idolilor pe care i-au sculptat chiar ei, cu mâinile lor.”

5.„Boala rivalităţii şi gloriei deşarte:

când aparenţele, culoarea hainelor, insignele şi onorurile devin cel mai important scop în viaţă… Este dezordinea care ne conduce la a deveni oameni falşi, trăind un fals misticism şi un fals quietism. ” Apoi este „schizofrenia existenţială: boala celui care duce o viaţă dublă, rodul ipocriziei tipice mediocrului şi golirea spirituală progresivă ce nu poate fi umplută cu grade şi onoruri academice. Această boală îi afectează pe cei care, abandonându-şi slujirea pastorală, se limitează la problemele birocratice, pierzând contactul cu realitatea şi cu oamenii reali. Aceştia îşi creează o lume paralelă, a lor, unde lasă la o parte tot ce i-au învăţat cu severitate pe alţii şi trăiesc o viaţă ascunsă, adesea imorală.”

6.Boala „flecărelii, a bombănelii şi a bârfei:

aceasta este o boală gravă ce începe simplu, adesea doar în forma unei discuţii, dar îi cuprinde pe oameni şi îi transformă în seminţe ale discordiei, ca Satana, şi în multe cazuri în ucigaşi ai reputaţiei colegilor şi semenilor lor. Este boala celor laşi care, neavând curajul să vorbească direct cu oamenii în cauză, îi vorbesc pe la spate.” „Boala ‘divinizării’ conducătorilor este tipică celor care îşi curtează superiorii, cu speranţa că le vor câştiga bunăvoinţa. Sunt victimele carierismului şi oportunismului, onorând oamenii şi nu pe Dumnezeu. Sunt persoane care practică slujirea gândindu-se doar la ceea ce pot obţine şi nu la ceea ce pot da. Sunt răi, nefericiţi şi inspiraţi doar de egoismul lor fatal.”

7.„Boala indiferenţei faţă de alţii apare când fiecare persoană se gândeşte doar la ea însăşi şi îşi

pierde sinceritatea şi căldura în relaţiile personale; când cel care are mai multă experienţă nu îşi pune cunoştinţele în folosul colegilor cu mai puţină experienţă; când din gelozie […] cineva experimentează bucuria când vede o altă persoană greşind, în loc să o ridice sau să o încurajeze.” „Boala feţei de înmormântare: sau, mai degrabă, aceea a celor morocănoşi şi arţăgoşi, cei care cred că pentru a fi serioşi este necesar să îşi picteze feţele cu melancolie şi severitate, şi să îi trateze pe alţii – în special pe cei pe care îi consideră inferiori – cu rigiditate, duritate şi aroganţă. În realitate, severitatea teatrală şi pesimismul steril sunt adesea simptoame ale fricii şi nesiguranţei”.

8„Boala acumulării:

atunci când apostolul caută să îşi umple un gol existenţial al inimii acumulând bunuri materiale, nu din necesitate ci pur şi simplu pentru a se simţi în siguranţă… Acumularea doar împovărează şi inevitabil încetineşte progresul nostru”.

9. „Boala cercurilor închise:

când apartenenţa la un grup devine mai puternică decât apartenenţa la Trup şi, în anumite situaţii, la Cristos Însuşi. Şi această boală poate porni de la intenţii bune dar, pe măsură ce trece timpul, înrobeşte membrii şi devine un ‘cancer’ care ameninţă armonia Trupului şi provoacă mult rău – scandaluri – în special pentru fraţii noştri mai mici”.

10.Există apoi „boala profitului lumesc şi a exhibiţionismului:

când apostolul transformă slujirea sa în putere, şi puterea sa în bunuri pentru a obţine profituri lumeşti sau mai multă putere. Aceasta este boala celor care caută cu lăcomie să îşi înmulţească puterea şi sunt aşadar capabili să calomnieze, să defăimeze şi să îi discrediteze pe ceilalţi, chiar şi în ziare şi reviste, bineînţeles pentru a se făli şi a arăta că ei sunt mai capabili decât ceilalţi”.

După ce a enumerat aceste boli, Papa Francisc a continuat: „Ni se cere aşadar, în acest timp al Crăciunului şi în tot timpul slujirii noastre şi al existenţei noastre, să trăim ‘fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru El, care este capul, Cristos, de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în funcţie de menirea stabilită fiecărui mădular în parte, şi se realizează astfel creşterea trupului spre edificarea sa în iubire'”.

„Am citit odată că preoţii sunt asemenea avioanelor: ei ajung la ştiri doar atunci când se prăbuşesc, dar sunt mulţi care zboară.

Mulţi îi critică şi puţini se roagă pentru ei”, a concluzionat el. „Este o vorbă foarte adevărată, deoarece exprimă importanţa şi delicateţea slujirii noastre preoţeşti, şi cât de mult rău poate chiar şi un singur preot care cade să provoace întregului trup al Bisericii”.

 

 

catholica.ro

(108 vizualizari)