sâmbătă, 19 decembrie 2015
vineri, 18 decembrie 2015
11 februarie 2016 XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului
XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului îmi oferă ocazia pentru a fi în mod deosebit
aproape de voi, dragi persoane bolnave, și
de cei care se îngrijesc de voi.
Pentru că această Zi va fi
celebrată în mod solemn în Țara
Sfântă, anul acesta propun să medităm relatarea
evanghelică a nunții
din Cana (In 2,1-11),
unde Isus a făcut prima sa minune prin intervenția
Mamei sale. Tema aleasă dinainte – A ne încrede în Isus milostiv ca Maria:
„Faceți
tot ce vă va spune” (In 2,5) – se înscrie foarte bine
și
în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii.
Celebrarea euharistică centrală
din această Zi va avea loc la 11 februarie 2016, comemorarea liturgică a Sfintei
Fecioare Maria de Lourdes, chiar la Nazaret, unde „Cuvântul s-a făcut trup
și
a locuit între noi” (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa
mântuitoare, aplicând sieși
cuvintele profetului Isaia, așa
cum ne prezintă evanghelistul Luca: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru
aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor
închiși
eliberarea și
celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți;
să vestesc un an de îndurare al Domnului” (4,18-19).
Boala, mai
ales cea gravă, pune mereu în criză existența
umană și
aduce cu sine întrebări care sapă în profunzime. Primul moment poate
să fie uneori de răzvrătire: de ce mi s-a întâmplat
chiar mie? S-ar putea simți
disperați,
s-ar putea crede că totul este pierdut, că de acum
nimic nu mai are sens…În aceste situații,
credința
în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în același
timp
revelează
toată potențialitatea
sa pozitivă.
Nu pentru că
credința
ar face să dispară boala, durerea, sau întrebările care derivă din ea; ci pentru
că oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim;
o cheie care ne ajută să vedem cum boala poate să fie calea pentru a ajunge la o
apropiere mai strânsă de Isus, care merge alături de noi, împovărat de Cruce.
Și
această cheie ne-o
încredințează
Mama, Maria, expertă a acestei căi.
La nunta din Cana , Maria este femeia grijulie
care își
dă seama de o problemă foarte importantă pentru soți:
s-a terminat vinul, simbol al bucuriei sărbătorii. Maria
descoperă dificultatea, într-un anumit sens și-o
însușește
și,
cu discreție,
acționează
cu promptitudine. Nu rămâne să privească
și
cu atât mai puțin
întârzie
ca să exprime păreri, ci se adresează lui Isus și
îi prezintă problema așa
cum este: „Nu mai au vin”(In
2,3).
Și
când Isus îi spune că pentru El încă nu este momentul
să se reveleze (cf. v. 4), le spune servitorilor: „Faceți
tot ce vă va spune” (v. 5). Atunci Isus face minunea, transformând o mare
cantitate de apă în vin, un vin care apare imediat cel
mai bun de la toată sărbătoarea. Ce învățătură
putem scoate din misterul nunții
din Cana pentru Ziua Mondială a
Bolnavului?
Ospățul
de nuntă de la Cana este o icoană a Bisericii:
în centru este Isus milostiv care săvârșește
semnul;în jurul Lui sunt discipolii, primele roade ale
noii comunități;
și
aproape de Isus și
de discipolii săi este Maria, Mamă grijulie și
rugătoare. Maria participă la bucuria oamenilor obișnuiți
și
contribuie la creșterea
ei; mijlocește
la Fiul său pentru binele soților
și
al tuturor invitaților.
Și
Isus nu a refuzat cererea Mamei sale.
Câtă speranță
în acest eveniment pentru noi toți!
Avem o Mamă care are ochii vigilenți
și
buni, ca Fiul său; inima maternă și
plină de milostivire, ca El; mâinile care vor să ajute, ca mâinile lui Isus care
frângeau pâinea pentru cel căruia îi era foame, care atingeau bolnavii
și
îi vindecau. Asta ne umple de încredere și
ne face să ne deschidem la harul și
la milostivirea lui Cristos.
Mijlocirea Mariei ne face să
experimentăm mângâierea pentru care apostolul Paul îl binecuvântează pe
Dumnezeu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și
Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și
Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să
putem și
noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi
înșine
suntem mângâiați
de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel
prin Cristos prisosește
și
mângâierea noastră” (2Cor
1,3-5). Maria este Mama „mângâiată”
care-i mângâie pe copiii săi.
La Cana se profilează trăsăturile distinctive ale lui Isus
și
ale misiunii sale: El este Cel care ajută pe cel care este în dificultate și
în nevoie. Și
de fapt în activitatea sa mesianică va vindeca pe mulți
de boli,infirmități
și
duhuri rele, va dărui orbilor vederea, celor săraci le va anunța
vestea bună (cf. Lc
7,21-22).
Șicererea
Mariei, în timpul ospățului
nupțial,
sugerată de Duhul Sfânt inimii sale materne, a făcut să se evidențieze
nu numai puterea mesianică a lui Isus, ci și
milostivirea sa.
În grija
Mariei se oglindește
duioșia
lui Dumnezeu. Și
aceeași
duioșie
se face prezentă în viața
atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi și
știu
să le perceapă nevoile, chiar și
cele mai imperceptibile,pentru că privesc cu ochi plini
de iubire. De câte ori o mamă la căpătâiul copilului bolnav, sau un copil care se îngrijește
de părintele bătrân, sau un nepot care stă aproape de bunicul sau de bunica,
pune invocația
sa în mâinile Sfintei Fecioare Maria! Pentru cei dragi ai noștri
care suferă din cauza bolii cerem în primul rând
sănătatea;
Isus însuși
a manifestat prezența
Împărăției
lui Dumnezeu tocmai prin vindecări: „Mergeți
și
spuneți-i
lui Ioan ceea ce auziți
și
vedeți:
orbii văd, șchiopii
umblă, leproșii
sunt curățați
și
surzii ud,morții
învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt
11,4-5).
Însă iubirea însuflețită
de credință
ne face să cerem pentru ei ceva mai mare decât sănătatea fizică: să cerem o
pace, o seninătate a vieții
care pornește
din inimă și
care este dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză
niciodată celor care i-l cer cu încredere.În scena de la Cana, în afară de Isus
și
de Mama sa, sunt cei care sunt numiți
„servitori”, care primesc de la ea această indicație:
„Faceți
tot ce vă va spune” (In
2,5).
Desigur, minunea are loc prin
lucrarea lui Cristos; totuși,
El vrea să se folosească de ajutorul uman pentru a
săvârși
minunea. Ar fi putut să apară direct vinul în amfore.
Dar vrea să se bazeze pe colaborarea umană și
le cere servitorilor să le umple cu apă. Cat este de
prețios
și
plăcut lui Dumnezeu a fi servitori ai altora! Asta mai mult decât orice alt
lucru ne face asemenea lui Isus, care „nu venit pentru a fi slujit, ci pentru a
sluji” (Mc
10,45). Aceste personaje anonime din
Evanghelie ne învață
mult. Nu numai ascultă, dar ascultă cu generozitate: umplu amforele până
sus (cf. In
2,7). Se încred în Mamă și
fac imediat și
bine ceea ce li se cere, fără a se plânge, fără
calcule.
În această Zi Mondială a
Bolnavului putem să-i cerem lui Isus milostiv, prin mijlocirea Mariei, Mama sa
și
a noastră, ca să ne dea nouă tuturor această dispoziție
de slujire a celor nevoiași
și
în mod concret a fraților
noștri
și
a surorilor noștri
bolnavi. Uneori această slujire poate să fie
obositoare, apăsătoare, dar să fim siguri că Domnul nu va înceta să transforme
efortul nostru uman în ceva divin.
Și
noi putem fi mâini, brațe,inimi care-l ajută pe Dumnezeu să facă minunile sale, adesea
ascunse. Și
noi, sănătoși
sau bolnavi,putem oferi trudele și
suferințele
noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana și
a fost transformată în vinul cel mai bun. Cu ajutorul discret dat celui care
suferă, precum și
în boală, se ia pe umerii proprii crucea de fiecare zi și
se urmează Învățătorul
(cf. Lc
9,23); și
chiar dacă întâlnirea cu suferința
va fi mereu un mister, Isus ne ajută să-i dezvăluim
sensul.
Dacă vom ști
să urmăm glasul celei care ne spune și
nouă: „Faceți
tot ce vă va spune”, Isus va transforma mereu apa vieții
noastre în vin de calitate. Astfel această Zi Mondială a Bolnavului, celebrată
în mod solemn în Țara
Sfântă, va ajuta la realizarea urării pe care am exprimat-o în Bula de convocare
a Jubileului Extraordinar al Milostivirii: „Acest An Jubiliar trăit în
milostivire să poată favoriza întâlnirea cu aceste religii și
cu celelalte nobile tradiții
religioase; să ne facă mai deschiși
la dialog pentru a ne cunoaște
și
a ne înțelege
mai bine; să elimine orice formă de închidere și
de dispreț
și
să șteargă
orice formă de violență
și
de discriminare” (Misericordiae
vultus,
23).
Fiecare spital sau casă de îngrijire poate
să fie semn
vizibil
și
loc pentru a promova cultura întâlnirii și
a păcii, unde experiența
bolii și
a suferinței,
precum și
ajutorul profesional și
fratern, să contribuie la depășirea
oricărei limite și
oricărei dezbinări.
Sunt
exemplu în asta cele două surori canonizate în luna
mai: sfânta Maria Alfonsina Danil Ghattas și
sfânta Maria a lui Isus Răstignit Baouardy, ambele fiice ale Țării
Sfinte.
Prima a fost martoră de
blândețe
și
de unitate, oferind mărturie clară despre cât de
important este a ne face responsabilii unii de alții,
de a trăi unul în slujba altuia. A doua, femeie umilă și
neștiutoare
de carte, a fost docilă față
de Duhul Sfânt și
a devenit instrument de întâlnire cu lumea musulmană.
Tuturor celor care sunt în slujba bolnavilor
și
a suferinzilor le urez să fie însuflețiți
de spiritul Mariei, Mama Milostivirii. „Dulceața
privirii sale să ne însoțească
în acest An Sfânt, pentru ca toți
să putem redescoperi bucuria duioșiei
lui Dumnezeu” (ibidem,
24) și
s-o purtăm imprimată în inimile noastre și
în gesturile noastre. Să încredințăm
mijlocirii Fecioarei neliniștile
și
suferințele,
împreună cu bucuriile mângâierile, și
să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-și
îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere,
și
să ne facă vrednici să contemplăm astăzi și
pentru totdeauna Fața
milostivirii, pe Fiul său Isus.
Însoțesc
această implorare pentru voi toți
cu Binecuvântarea mea Apostolică.
”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși!”
Sărbătoarea Sfântului
Ignatie Teoforul:
Tradiții la Ignatul porcului
click pe poza: FOTO (1)
Biserica ortodoxă si
greco-catoloca îl sărbătoreşte duminică, 20 decembrie, pe Sfântul Ignatie
Teoforul. Potrivit unor surse religioase, Sfântul Ignatie s-a născut în anul 35
și a sfârșit mucenicește la data de 20 decembrie în anul 107 d.Hr, în amfiteatrut
de la Roma, sfâșiat de fiare.
Documentele religioase ale vremii
menționează că Sfântul Ignatie ar fi fost sirian de origine, iar înainte de
convertirea sa la creștinism ar fi fost păgân și un persecutor aprig al
creștinilor. În traducere, numele de „Teoforul” înseamnă „purtător de
Dumnezeu”.
Despre Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie,
documentele religioase menționează că este un urmaş al apostolilor, că a fost
al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului
Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian ( care a domnit între anii 98-107)a
trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus la porunca acestuia și
cercetat îndelung pentru convigerile sale religioase. În zadar a încercat
împăratul Traian să-l convingă să renunțe la credinţa în Hristos. Din această
cauză, Sfântul a fost arestat alături de alți creștini, iar în timpul
persecuțiilor creștine de la Roma, Sfântul Ignatie a fost chinuit vreme
îndelungată. Documentele religioase ale vremii dovedesc că, în timpul
supliciului, credinciosul Ignatie a suportat cu demnitate chinurile. După ce
Ignatie a trecut și peste această piatră de încercare, împăratul s-a răzbunat
și l-a trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, pe care Ignatie i-a numit
leoparzi. În final, împăratul a decis ca Sfântul Ignatie să fie aruncat în
cușca fiarelor în renumitul Amfiteatru de la Roma, pentru a fi mâncat de fiare.
Decizia împăratului nu l-a înspăimântat pe Sfânt, dimpotrivă. În drum spre
Roma, Sfântul s-a rugat în bisericile prin care trecea să fie mâncat de fiare.
Totodată, el a insistat în faţa unui grup de romani care voiau să obţină
achitarea lui de la autorităţile imperiului să nu intervină pentru salvarea lui
de la o moarte dramarică:”Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot
dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii
fiarelor, ca să fiu pâine curată a lui Hristos”. După tragedie, câţiva
creştini au adunat în taină rămăşiţele sale pământeşti din Amfiteatrul din Roma
şi le-au dus în Antiohia.
Tradiții populare în ziua de
Ignat
În calendarul popular, în ziua Sfântului
Ignatie se împlineşte ritualul Ignatul porcilor. Cuvântul Ignat provine din
latinescul Ignis, care înseamnă foc. În vremuri îndepărtate, ziua de Ignat era
una dintre cele mai importante sărbători solare.
Porcul de Crăciun este sacrificat în
ziua de 20 decembrie
În calendarul popular, la 20 decembrie se
împlineşte ritualul Ignatul porcilor și grăsunul de Crăciun este sacrificat în
această zi. Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului trebuie să se
împlinească în ziua destinată Ignatului- pe 20 decembrie. Când acest obicei nu
este respectat la această dată, animalul începe să slăbească și se
îmbolnăvește.
Cine trebuie să participe la ignatul
porcului
Prin tradiție, sacrificarea porcului se
împlinește în numeroase zone din țară și la ritualul de Ignat participă rudele
şi prietenii familiei care taie porc pentru Crăciun. În această privință,
există și unele restricții care susțin că la sacrificiul porcului nu trebuie să
asiste persoanele foarte miloase, pentru că atunci carnea acestuia nu va fi
gustoasă.
În ziua de Ignat, gospodina începe
pregătirile pentru ritual
În ziua de Ignat, gospodina se scoală de
dimineaţă şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului în gospodăria sa,
după o veche tradiție, în anumite condiții în spațiu și în timp.
Mai întâi, gospodina purifică locul unde are
loc sacrificarea porcului prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă
neîncepută. De asemenea, sacrificarea porcului se împlinește în anumite ore ale
zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus, atunci când
soarele străluceşte pe cer.
De Ignat, oamenii trebuie să vadă sânge
În tradiţia populară se crede că oamenii
trebuie vadă sânge în ziua de Ignat; în acest fel, participanții la ritual
vor fi feriţi de boli în Noul An.
Mai mult, în unele localităţi, copiii care
participă la ritual sunt urcaţi pe pântecul porcului și li se face semnul
crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat. Obiceiul este respectat mai
ales în mediul rural și se crede că acei copii vor fi rumeni în obraji şi
vor fi ocoliți de efectele deochiului pe parcursul noului an.
De ce este bine ca porcul sacrificat să
aibă culoarea neagră
Ținând seama de tradiția populară, unii
etnologi susțin că sacrificarea porcului de culoare neagră are o
semnificație aparte. Carnea acestui porc, tăiat la Ignat, are
efecte vindecătoare pentru persoanele suferinde de o boală ciudată numită
în popor ”Spurcatul”. În mediul rural, această afecțiune stârneşte mare teamă
pentru că boala se manifestă printr-o durere care “se mută” în tot corpul.
Remedii populare preparate din sângele
porcului negru
În medicina populară se spune că sângele
porcului negru amestecat cu făină, reprezintă un leac sigur pentru bolile
grave. Când sângele porcului negru este amestecat cu mei se lasă să se usuce.
Cu acest “leac”se afumă copiii pentru a fi vindecați de guturai, de frică
şi de alte boli ale copilăriei. Totodată, etnologii semnalează că în
tradiţia populară şi untura adunată de la porcul negru este bună
pentru descântece şi pentru îndepărtarea relelor.
De asemenea, în popor se crede că persoanele
care asistă la ignatul porcului negru trebuie să vadă sânge, pentru a fi ferite
de boli în Noul An.
Stăpânul casei împlinește ritualul
înjunghierii porcului
Ritualul înjunghierii animalului este împlinit
de bărbatul care se îngrijeşte de gospodărie. În multe sate din Oltenia
și Muntenia, înainte de a fi înjunghiat, porcul este stropit cu agheasmă şi
este aşezat cu capul spre răsărit. După aceea, persoana care-l taie îi
face semnul crucii pe ceafă cu cuţitul.
La ignatul porcului se respectă anumite etape
După ce a fost înjunghiat, animalul este
spălat, pârlit şi frecat cu sare. În etapa următoare a ritualului,
porcul se înveleşte cu o pătură. Atunci, copiii cei mici din familia care a
sacrificat porcul se urcă pe pântecul acestuia şi se veselesc, pentru ca acesta
să fie mâncat cu poftă.
O etapă gustoasă a ritualului: „Pomana
porcului”
După sacrificare, ritualul Ignatului se
continuă cu "Pomana porcului". Cu acest prilej, bucatele de
carne proaspătă sunt prăjite în untură şi din ”pomană” se hrănesc toţi
cei prezenţi la ceremonie.
Bășica porcului, ”clopoțelul” bucuriei
în casa gospodarului
În ziua ignatulu, băşica sacrificatului joacă
și ea un rol în viața gospodarului care taie porcul. În bășica acestuia
se pun boabe, apoi aceasta se lasă să se usuce. Când s-a
uscat foarte bine, băşica porcului se scutură precum un clopoţel. Dacă boabele
fac mult zgomot înseamnă că familia care a sacrificat porcul va avea parte de
veselie şi de numeroase bucurii.
Într-o altă etapă în ritualul ignatului, după ce băşica porcului a fost pusă la uscat, grăsunului i se taie coada şi urechile, iar în unele zone geografice acestea sunt consumate de copiii din familia care a tăiat porcul.
Într-o altă etapă în ritualul ignatului, după ce băşica porcului a fost pusă la uscat, grăsunului i se taie coada şi urechile, iar în unele zone geografice acestea sunt consumate de copiii din familia care a tăiat porcul.
Coada și urechile sacrificatului
simbolizează sfârșitul Postului Crăciunului
În ritualul ignatului, grăsunului i se
taie coada şi urechile, iar în unele zone geografice acestea sunt consumate de
copiii din familia care a tăiat porcul. Acest moment simbolizează sfârșitul
Postului Crăciunului.
Obiceiuri
urmate de urarea:
”Doamne
ajută să-l mâncăm sănătoși!”.
Gospodarul face semnul crucii cu cuțitul pe
fruntea sacrificatului și spune :” Doamne ajută, să-l mâncăm sănătoși!”
După acest moment, gospodina casei are misiunea să tranşeze carnea pe
categorii, să taie capul și picioarele porcului, ingredient pentru piftia de
Anul Nou.
miercuri, 16 decembrie 2015
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)